Fiul lui Ilie Dumitrescu, urmărit penal pentru părăsirea locului accidentului/ Procurorii cer mandat de arestare preventivă pe numele tânărului, pentru care testul la cocaină a ieşit pozitiv/ El a mai fost prins drogat la volan

#image_title

Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, cunoscut drept Toto Dumitrescu, este urmărit penal pentru părăsirea locului accidentului, în urma unui eveniment rutier în care a fost implicat în weekend. Procurorii solicită instanţei de judecată emiterea unui mandat de arestare pe numele tânărului, având în vedere că testul privind existenţa drogurilor în organismul lui a ieşit pozitiv la cocaină. El nu este prima abatere gravă în trafic, în trecut, Toto Dumitrescu fiind cercetat penal şi condamnat pentru conducere sub influenţa substanţelor psihoactive.

”Prin ordonanţa din data de 17.09.2025 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat pentru comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului. Din probatoriul administrat a rezultat că, la data de 14.09.2025, în jurul orei 13:00, în timp ce conducea un autovehicul pe bulevardul Mircea Eliade din municipiul Bucureşti, sector 1, la intersecţia cu bulevardul Primăverii, inculpatul a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care nu a acordat prioritate de trecere. Deşi în urma accidentului a rezultat rănirea unei persoane, inculpatul a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului”, informează, miercuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

 
Surse judiciare au confirmat pentru News.ro că inculpatul este fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu. Tânărul a fost testat pozitiv la cocaină. 

 
Miercuri, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti arestarea preventivă a lui Toto Dumitrescu pe o perioadă de 30 de zile. 
 
Potrivit procurorilor, ”inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, săvârşind în trecut o infracţiune de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, pentru care instanţa a dispus amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare”. Sentinţa în acel dosar a fost dată în decembrie 2021.
 
Maşina condusă de Toto Dumitrescu a intrat în coliziune, duminică, cu un autoturism condus de o şoferiţă de 23 de ani. Deşi femeia a fost rănită, tânărul a fugit de la locul accidentului, abandonându-şi maşina.

Bucureşti – Bărbatul care l-a înjunghiat pe fostul partener al soţiei sale, după ce a fost lovit de către acesta, reţinut / Este cercetat pentru tentativă de omor / Victima a fost supusă unei intervenţii chirurgicale

Ministerul Finanţelor: Investiţii de peste 2,15 miliarde de lei, în cadrul ediţiei FIDELIS derulate în perioada 5 – 12 septembrie / Care au fost cele mai accesate emisiuni