Irakul vrea să atragă investiţii americane în explorarea gazelor naturale, în cadrul strategiei pentru independenţă energetică

Irakul intenţionează să ofere 10 blocuri de explorare a gazelor naturale companiilor americane ,în timpul unei viitoare vizite a ministrului petrolului Hayan Abdel-Ghani în Statele Unite, relatează Reuters.

Această intenţie face parte din eforturile Bagdadului de a atrage investiţii americane în sectorul său energetic, în urma rundelor anterioare de licenţiere în care firmele chineze au asigurat majoritatea câmpurilor disponibile.

Cele 10 blocuri de gaze, rămase nerevendicate în urma a şase runde de licenţiere, vor fi prezentate într-un nou proces de licitaţie, a declarat presa de stat irakiană, şi vine în momentul în care Irakul încearcă să-şi consolideze producţia internă de gaze.

Abdel-Ghani a mai spus că Irakul va lansa un nou proiect de investiţii în gaze până la sfârşitul anului, în zăcământul petrolier Al-Faihaa din sudul Irakului.

Proiectul, cu o capacitate de 125 milioane de metri cubi standard (mscf), este o componentă cheie a strategiei Irakului de a-şi îmbunătăţi infrastructura energetică.

Cea mai recentă iniţiativă urmează acordurilor recente de dezvoltare a 13 blocuri de petrol şi gaze, care vizează creşterea producţiei de ţiţei şi gaze a Irakului pentru a aproviziona centralele electrice, care se bazează în prezent în mare măsură pe importurile iraniene de gaze.

 

Vladimir Putin acuză Occidentul că persecută jurnaliştii ruşi

Israel: Cei şase ostatici au fost împuşcaţi de mai multe ori de la mică distanţă, cu 48 până la 72 de ore înainte de efectuarea autopsiilor