Suedia a difuzat imagini cu avioanele ruseşti după incursiunea din Estonia – FOTO

Știri de azi | Suedia a difuzat imagini cu avioanele ruseşti după incursiunea din Estonia – FOTO - Știri de azi |
#image_title

Armata suedeză a publicat vineri imagini care, potrivit acesteia, arată avioanele de luptă ruseşti care au încălcat spaţiul aerian estonian. Fotografiile au fost făcute deasupra Mării Baltice după ce avioanele părăsiseră spaţiul aerian estonian.

„În urma unei încălcări a spaţiului aerian estonian, avioanele de luptă suedeze JAS 39 au interceptat şi monitorizat astăzi (vineri – n.r.) trei avioane de luptă ruseşti MiG-31 deasupra Mării Baltice. Suedia este întotdeauna pregătită să asigure siguranţa, securitatea şi integritatea spaţiului său aerian împreună cu aliaţii săi” – afirmă forţele armate ale Suediei într-o postare pe X însoţită de imaginile a două avioane.

„De ceva timp, am sporit gradul de pregătire al avioanelor noastre de luptă şi al capacităţilor desfăşurate în avans pe insula Gotland. Acest lucru ne permite să răspundem mai rapid şi mai eficient la activitatea rusă în şi deasupra Mării Baltice. Urmărim îndeaproape”, explică forţele armate suedeze într-o altă postare.

Reuters scrie că poate să confirme că avioanele din imagini sunt avioane de luptă ruseşti MiG-31, după designul care se potriveşte cu imaginile din arhive. Reuters precizează însă că nu a fost în măsură să verifice în mod independent locaţia sau data la care au fost realizate fotografiile.

Suedia, alături de Finlanda, a renunţat la decenii de neutralitate militară şi a cerut să adere la NATO după ce Rusia a declanşat războiul de agresiune împotriva Ucrainei, în februarie 2022. Suedia a devenit oficial al 32-lea stat membru al alianţei militare occidentale în martie anul trecut.
 

Știri de azi | Oana Ţoiu, la CNN, după ce trei avioane ruseşti au pătruns în spaţiul aerian al Estoniei: „Rusia încearcă să submineze coerenţa NATO, dar cred că obţine exact opusul” - Știri de azi |

Oana Ţoiu, la CNN, după ce trei avioane ruseşti au pătruns în spaţiul aerian al Estoniei: „Rusia încearcă să submineze coerenţa NATO, dar cred că obţine exact opusul”

Știri de azi | Moscova susţine că cele trei avioane MiG-31 ruseşti nu au încălcat spaţiul aerian estonian - Știri de azi |

Moscova susţine că cele trei avioane MiG-31 ruseşti nu au încălcat spaţiul aerian estonian