Neuralink, compania lui Elon Musk, va testa implanturi cerebrale pentru persoane cu tulburări de vorbire

#image_title

Neuralink, compania de implanturi cerebrale a miliardarului Elon Musk, intenţionează să lanseze în octombrie un studiu clinic destinat persoanelor cu tulburări de vorbire, pentru a le ajuta să îşi transpună gândurile direct în text, a anunţat preşedintele firmei, Dongjin D.J.Seo, citat de Reuters.

Acesta a declarat la Institutul Avansat de Ştiinţă şi Tehnologie din Coreea că cercetarea vizează pacienţii care şi-au pierdut capacitatea de a vorbi, oferindu-le posibilitatea ”să treacă direct de la creier la voce, fără tastaturi intermediare”.

”Dacă îţi imaginezi că spui ceva, putem capta acel semnal”, a explicat el.

FDA a acordat dispozitivului statutul de Breakthrough Device pentru tulburările de vorbire, ceea ce permite accelerarea dezvoltării şi aprobării.

Neuralink a început testele pe oameni în 2024, după ce a răspuns îngrijorărilor de siguranţă ridicate anterior de autorităţile americane.

Până acum, 12 persoane din lume au primit implantul, acumulând peste 15.000 de ore de utilizare. Primul pacient a reuşit să joace jocuri video, să navigheze pe internet, să posteze pe reţele sociale şi să mişte un cursor pe laptop folosind cipul.

Dispozitivul este conceput pentru a ajuta pacienţii cu leziuni ale măduvei spinării şi alte afecţiuni neurologice.

Rivalul Synchron testează la rândul său un implant care ajută persoanele cu deficienţe motorii să tasteze pe computer.

 

Echinocţiu – Toamna astronomică începe luni, la ora 21:19 / Când se trece la ”ora de iarnă”

Coreea de Nord poate discuta cu SUA dacă Washingtonul încetează să insiste asupra denuclearizării, afirmă Kim Jong Un