Horaţiu Potra, reţinut în Dubai

Știri de azi | Horaţiu Potra, reţinut în Dubai - Știri de azi |
#image_title

Mercenarul Horaţiu Potra, apropiat al fostului candidat independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, a fost reţinut în Dubai.

Potrivit , mercenarul Horaţiu Potra a fost reţinut în Dubai. 

Până la ora transmiterii acestei ştiri, oficialii români nu au transmis informaţii cu privire la reţinere. 

Autorităţile române au emis, în urmă cu câteva luni, pe numele lui Horaţiu Potra un mandat de arestare preventivă în lipsă, într-un dosar în care este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi instigare publică. 

Potra a fost trimis în judecată, alături de fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu, şi alţi 20 de inculpaţi, acuzaţi că ar fi comis infracţiuni grave pentru destabilizarea României.
 
Potrivit anchetatorilor, în rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în contextul hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale din România, în dimineaţa de 7 decembrie 2024, Călin Georgescu s-a întâlnit, la un complex de echitaţie din Ciolpani, judeţul Ilfov, „în condiţii de clandestinitate”, cu mercenarul Horaţiu Potra. Anchetatorii arată, în rechizitoriu, că acesta acţiona în zone de conflict internaţional şi desfăşura acţiuni de recrutare şi instruire paramilitară şi l-a susţinut pe Georgescu şi în timpul campaniei electorale, dar şi anterior, în scopul pregătirii acesteia.
 
Procurorii au informat că la întâlnirea de la Ciolpani Georgescu şi Potra au discutat un plan conform căruia mercenarul şi persoane din anturajul său, cu pregătire militară, urmau să desfăşoare „acţiuni violente cu caracter subversiv”, pentru a deturna manifestaţiile paşnice de la vremea respectivă.
 
”Strategia urmărea, prin contagiune emoţională şi comportamentală dublată de manipularea emoţiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituţionale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat”, precizează anchetatorii.
 
Aceştia menţionează că prin acţiunile sale, între care contactarea liderului unei organizaţii radical-naţionaliste şi transmiterea unui îndemn „alarmist şi potenţial manipulator” susţinătorilor săi vizând continuarea votului, Georgescu a întreţinut şi întărit „rezoluţia infracţională” a lui Potra. 
 
Procurorii mai arată că Horaţiu Potra a coagulat un grup paramilitar de 21 persoane, condus de către el, stabilind să se deplaseze cu şapte maşini spre Bucureşti, unde să declanşeze proteste faţă de autorităţile statului, proteste ce urmau să fie deturnate în „acţiuni violente apte să desăvârşească politica revizionistă” a lui Călin Georgescu, „în sensul împiedicării exercitării puterii legitime în stat şi al asigurării reconfigurării ordinii constituţionale, prin detaşarea de principiile sale fundamentale şi de regulile statului de drept”, punând în pericol siguranţa naţională.
 
În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, poliţiştii au făcut filtre în zona localităţilor Baloteşti-Săftica, din judeţul Ilfov, şi Măneşti şi Corneşti, din judeţul Dâmboviţa, precum şi în Capitală, oprind şi controlând maşinile, în interiorul cărora s-au găsit cuţite tip briceag, pumnale, cuţite cu lama lungă, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, box-uri, topoare şi cozi de topoare, pistoale şi materiale pirotehnice din categoria celor mai periculoase, cu potential de a produce explozii puternice care ar fi putut provoca pagube imense, răni grave şi deces.
 
Concluzia procurorilor care i-au trimis în judecată pe cei 22 de inculpaţi este că urmarea imediată a acţiunilor acestora a constat în punerea în pericol a securităţii naţionale, prin crearea unei stări de pericol pentru ordinea constituţională, precum şi pentru valorile sociale care protejează exercitarea puterii de stat în condiţiile legii.
 
Întrebat, în urmă cu o săptămână, dacă ştie unde se află Horaţiu Potra, procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că „nu sunt elemente concrete” privind locul unde se găseşte acesta, dar a precizat că „sunt date certe” care au rezultat din anchetă că acesta „face demersuri pentru a obţine azil în Federaţia Rusă”.
 
La o zi după această declaraţie, ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, afirma că au fost „mai multe indicii” în legătură cu locul în care s-ar afla mercenarul Horaţiu Potra, dar că autorităţile române nu au informaţii cu privire la „o locaţie exactă” în care s-ar afla acesta.

 

Știri de azi | Virgil Popescu: CCR a decis că reforma ANRE, ASF şi ANCOM merge mai departe. Statul obez şi plin de sinecuri începe, în sfârşit, să fie pus la dietă / Sper ca pe 8 octombrie CCR să ia deciziile de care România are nevoie pentru a merge înainte - Știri de azi |

Virgil Popescu: CCR a decis că reforma ANRE, ASF şi ANCOM merge mai departe. Statul obez şi plin de sinecuri începe, în sfârşit, să fie pus la dietă / Sper ca pe 8 octombrie CCR să ia deciziile de care România are nevoie pentru a merge înainte

Știri de azi | Rusia respinge drept o ”isterie” şi ”nefondate” acuzaţii de încălcare a spaţiului aerian al NATO, după ce Trump îndeamnă la doborârea avioanelor ruseşti în cazul unor încălcări - Știri de azi |

Rusia respinge drept o ”isterie” şi ”nefondate” acuzaţii de încălcare a spaţiului aerian al NATO, după ce Trump îndeamnă la doborârea avioanelor ruseşti în cazul unor încălcări