Trump înlocuieşte portretul lui Biden la Casa Albă cu o fotografie a unui ”autopen”, o maşină de semnat

Știri de azi | Trump înlocuieşte portretul lui Biden la Casa Albă cu o fotografie a unui ”autopen”, o maşină de semnat - Știri de azi |
#image_title

Casa Albă a dezvăluit o galerie de portrete ale foştilor preşedinţi în care portretul lui Joe Biden a fost înlocuit cu o fotografie a unei maşini de semnat – ”autopen” în engleză -, o ilustrare a ironiilor şi atacurilor lui Donald Trump la adresa predecesorului său, relatează AFP.

Preşedinţia americană a publicat pe X o înegistrare video în care arată succesiunea portretelor, în alb şi negru, cu rame aurii, instalate în holul cu coloane către Biroul Oval.

Înregistrarea este însoţită de comentariul ”Încă o înfrumuseţare a Casei Albe” şi două emoticoane hilare.

Între două portrete ale lui Donald Trump, ales prima dată în 2016 şi apoi în 2024, nu apare faţa preşedintelui democrat, ci o fotografie a unei maşini de semnat care scrie numele lui Joe Biden pe o foaie albă de hârtie.

Actualul preşedinte republican acuză anturajul predecesorului său democrat Joe Biden de faptul că a ”complotat” să ascundă declinul fostului preşedinte şi de faptul că i-a ”uzurpat” puterea recurgând la un astfel de echipament.

În opinia lui Donald Trump, care îl ironizează adesea pe Joe Biden şi presupusa utilizare abuzivă a acestuia a ”autopen”-ului, anumite decizii luate de către preşedintele democrat sunt astfel nule, mai ales graţierile acordate anumitor oficiali politici sau unor apropiaţi.

Miliardarul republican consideră că acesta este ”unul dintre cele mai periculoase şi îngrijorătoare scandaluri din istoria americană”.

Joe Biden, care a dispărut de pe scena politică după învestirea marelui său rival, a respin aceste acuzaţii drept ”ridicole şi false”.

Fostul preşedinte, în prezent în vârstă de 82 de ani, a anunţat recent că suferă de o formă ”agresivă” de cancer de prostată.

Succesorul său a redecorat Casa Albă după propriul gust, cu ornamente aurite şi tablouri care-l înfăţişează.

El a pus de asemenea să se construiască o sală uriaşă de bal.

Știri de azi | 35 de ani de la înfiinţarea SMURD – Predoiu: Performanţa de astăzi – peste 500.000 de intervenţii anual şi zeci de mii de vieţi salvate – nu a apărut peste noapte; este rodul perseverenţei / Mesajul transmis de oficialii DSU – VIDEO - Știri de azi |

35 de ani de la înfiinţarea SMURD – Predoiu: Performanţa de astăzi – peste 500.000 de intervenţii anual şi zeci de mii de vieţi salvate – nu a apărut peste noapte; este rodul perseverenţei / Mesajul transmis de oficialii DSU – VIDEO

Știri de azi | Echipajul de dublu rame feminin, medalie de aur la CM de la Shanghai. Simona Radiş şi Magda Rusu au dominat cursa - Știri de azi |

Echipajul de dublu rame feminin, medalie de aur la CM de la Shanghai. Simona Radiş şi Magda Rusu au dominat cursa