Touroperatorul Join UP!™ anunţă că îşi înfiinţează propria reţea de companii de management al destinaţiei (DMC), prima agenţie fiind deschisă în Turcia.
”Nou înfiinţată în Antalya, compania de management al destinaţiei (DMC) Greet UP! va opera sub umbrela brandului Join UP!. Managementul şi echipa sunt formate din profesionişti cu experienţă din turismul local. Join UP!™ se extinde acum şi în domeniul serviciilor locale la destinaţie. Creşterea robustă a sectorului turistic din Turcia şi perspectivele sale pozitive au făcut din aceasta destinaţie punctul de plecare ideal pentru lansarea noului proiect”, anunţă touroperatorul.
Prima agenţie DMC din ceea ce va deveni o reţea globală va oferi servicii de cazare, transport, ghidaj şi activităţi turistice atât pentru grupurile corporate, cât şi pentru cele turistice.
”Deschiderea propriului nostru DMC marchează un nou capitol în istoria brandului nostru de travel, aflat în expansiune dinamică. Prin această transformare strategică, Join UP!™ îşi construieşte propriul ecosistem de călătorii, oferind o experienţă de călătorie fluidă şi facilă, care sprijină creşterea numărului de vizitatori şi promovarea activelor turistice ale destinaţiilor”, spune Serhii Kyrychenko, business development director la Join UP!™.
Join UP!™ precizează că va continua colaborarea cu partenerii de la destinaţie şi cu furnizorii de servicii turistice de pe toate pieţele pe care activează.
”Din perspectivă de business, această capacitate de a oferi servicii multiple va servi drept avantaj competitiv, deschizând oportunităţi pentru termeni de cooperare mai favorabili cu agenţiile şi partenerii, permiţând în acelaşi timp crearea de noi oferte atractive pentru călători”, mai arată compania.
Cu o istorie de peste 15 ani şi prezent pe piaţa din România din 2022, brandul Join UP!™ oferă peste 40 de destinaţii şi operează în Estonia, Letonia, Lituania, România, Polonia, Cehia, Slovacia, Kazahstan, Republica Moldova şi Ucraina.
Join UP! Romania este un touroperator în plină dezvoltare, fondat în 2022. Acesta oferă pachete turistice care includ de obicei bilete de avion, cazare la hotel şi transferuri. Join UP! Romania este reprezentată de o echipă de 35 profesionişti locali şi colaborează cu peste 1.100 de agenţii de turism şi agenţi din întreaga ţară. Sediul companiei este situat în Bucureşti.
Join UP! Romania operează sub brandul internaţional de călătorii Join UP!™, înfiinţat în iunie 2010, şi este unul dintre brandurile mari din Ucraina. Entităţile care operează sub marca Join UP!™ sunt prezente în Ucraina, Kazahstan, Estonia, Letonia, Lituania, Moldova, Republica Cehă, Polonia, Slovacia şi România. Toate organizaţiile care operează sub brandul internaţional Join UP!™ sunt parteneri strategici ai companiei aeriene SkyUp™.