Oana Ţoiu, întâlnire cu preşedintele Adunării Generale a ONU: Menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, promovarea drepturilor omului, dezvoltarea durabilă, cooperarea în domeniul digital, reforma ONU, domenii majore de interes pentru România

Știri de azi | Oana Ţoiu, întâlnire cu preşedintele Adunării Generale a ONU: Menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, promovarea drepturilor omului, dezvoltarea durabilă, cooperarea în domeniul digital, reforma ONU, domenii majore de interes pentru România - Știri de azi |
#image_title

Ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu, a avut vineri o întrevedere cu Annalena Baerbock, preşedinta celei de-a 80-a Adunări Generale a ONU, în cadrul discuţiilor, aceasta subliniind sprijinul României pentru viziunea şi priorităţile preşedintei Adunării Generale şi asigurând de cooperarea constructivă a ţării noastre în exercitarea mandatului, pe parcursul întregii sesiuni. Menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, promovarea drepturilor omului, dezvoltarea durabilă, cooperarea în domeniul digital şi reforma ONU sunt domenii majore de interes pentru România, a precizat Ţoiu.

Potrivit MAE, discuţiile au evidenţiat preocupările comune în faţa provocărilor globale actuale, precum şi necesitatea consolidării rolului Adunării Generale, pentru abordarea acestora.

”Ministrul român de externe a subliniat sprijinul României pentru viziunea şi priorităţile preşedintei Adunării Generale, asigurând-o de cooperarea constructivă a ţării noastre în exercitarea mandatului, pe parcursul întregii sesiuni. Menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, promovarea drepturilor omului, dezvoltarea durabilă, cooperarea în domeniul digital şi reforma ONU sunt domenii majore de interes pentru România”, arată comunicatul oficial.

Preşedinta Adunării Generale a salutat implicarea constantă a României în promovarea valorilor fundamentale ale ONU. A remarcat contribuţiile ţării noastre în susţinerea ordinii internaţionale bazate pe reguli, precum şi în apărarea drepturilor omului şi a principiilor democratice.

Întrevederea a reconfirmat angajamentul comun pentru multilateralismul eficient şi pentru întărirea rolului ONU în abordarea crizelor globale, mai spune MAE.

Știri de azi | Ministerul Apărării anunţă deplasări de tehnică militară: 2400 de militari francezi care vor participa la exerciţiul DACIAN FALL 2025 vor intra în ţară, până în data de 30 septembrie, pe la punctele de frontieră din Giurgiu şi Vama Veche - Știri de azi |

Ministerul Apărării anunţă deplasări de tehnică militară: 2400 de militari francezi care vor participa la exerciţiul DACIAN FALL 2025 vor intra în ţară, până în data de 30 septembrie, pe la punctele de frontieră din Giurgiu şi Vama Veche

Știri de azi | Handbal feminin: Brest Bretagne Handball – CSM Bucureşti, scor 34-31, în etapa a III-a din grupa B a Ligii Campionilor - Știri de azi |

Handbal feminin: Brest Bretagne Handball – CSM Bucureşti, scor 34-31, în etapa a III-a din grupa B a Ligii Campionilor