Formaţia Sassuolo a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Udinese, în etapa a cincea a campionatului Italiei.
Golurile au fost marcate de Lauriente (8), Kone (12) şi Iannoni (81) pentru Sassuolo, în timp ce pentru Udinese a înscris Davis (55).
La Udinese, portarul Răzvan Sava a fost integralist, în timp ce la Sassuolo mijlocaşul Daniel Boloca a fost rezervă.
În clasament, Udinese este pe locul 10, cu 7 puncte, iar Sassuolo este pe 12, cu 6 puncte.