UPDATE- Cel puţin un mort şi nouă răniţi într-un atac armat la o biserică mormonă în Michigan, incendiată, anunţă poliţia. Atacatorul, ucis prin împuşcare de poliţie

Știri de azi | UPDATE- Cel puţin un mort şi nouă răniţi într-un atac armat la o biserică mormonă în Michigan, incendiată, anunţă poliţia. Atacatorul, ucis prin împuşcare de poliţie - Știri de azi |
#image_title

Un bărbat a deschis focul într-o biserică mormonă, în Michigan, în timpul unei slujbe, duminică, după care a incendiat clădirea, omorând cel puţin o persoană şi rănind alte nouă, înainte să fie ucis prin împuşcare de poliţie, relatează The Associated Press.

Sute de persoane se aflau în intyeriorul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, la Grand Blanc.

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a intrat cu maşina în uşa de la intrare în biserică, a ieşit din maşină şi a început să tragă, a declarat presei şeful poliţiei, William Renye.

Suspectul ar fi incendiat biserica, potrivit lui Renye.

Flăcări şi o coloană de fum au fost vizibile timp de patru ore, înainte ca incendiul să fie stins, după care primele persoane care au intervenit au început să caute în clăldirea devastată

”Credem că vom găsi alte victime”, a declarat Renye.

Supervizorul Grand Blanc Township, Scott Bennett, a deplâns atacul armat şi incendierea drept o ”tragedie cu care nimeni nu vrea să o trăiască”.

Poliţia a anunţat că nu cunoaşte motivul atacului.

Biserica, înconjurată de o parcare mare şi de o peluză, se află în apropierea unor zone rezidenţale şi o biserică a Martorilor lui Iehova, la Grand Blanc.

Această comunitate, cu aproximativ 8.000 de locuitori, se află imediat lângă Flint.

Guvernatoarea statului Michigan, Gretchen Whitmer, anunţă într-un comunicat că imima sa este frântă din cauza dramei de la Grand Blanc.

”Violenţa oriunde şi mai ales în lăcaşurile de cult este inacceptabilă”, denunţă ea.

Atacul a avut loc duminică dimineaţa (ora locală), după decesul lui Russell M. Nelson, cel mai în vârstă preşedinte al bisericii mormone, la vârsta de 101 ani.

Următorul preşedinte al bisericii urmează să fie Dallin H. Oaks, potrivit protocolului bisericii.

Știri de azi | Alegeri în R. Moldova – Procesul de votare în ţară s-a încheiat la ora 21.00, prezenţa la vot la nivel naţional fiind 47,41%. Prezenţa la vot totală este 51,91% - Știri de azi |

Alegeri în R. Moldova – Procesul de votare în ţară s-a încheiat la ora 21.00, prezenţa la vot la nivel naţional fiind 47,41%. Prezenţa la vot totală este 51,91%

Știri de azi | Constanţa: Zece persoane, printre care şi trei copii, implicate într-un accident rutier - Știri de azi |

Constanţa: Zece persoane, printre care şi trei copii, implicate într-un accident rutier