Cel puţin 4 morţi şi 8 răniţi în urma atacului armat, urmat de incendiere, de la biserica din Michigan. Este al doilea atac armat în masă în mai puţin de 24 de ore care ar fi fost comis de un veteran al războiului din Irak

Știri de azi | Cel puţin 4 morţi şi 8 răniţi în urma atacului armat, urmat de incendiere, de la biserica din Michigan. Este al doilea atac armat în masă în mai puţin de 24 de ore care ar fi fost comis de un veteran al războiului din Irak - Știri de azi |
#image_title

Cel puţin patru persoane au fost ucise şi alte opt au fost rănite duminică într-un incident armat la o biserică mormonă din Grand Blanc, în statul Michigan, potrivit unui nou bilanţ anunţat de poliţie, relatează CNN.

Un total de patru persoane au fost ucise în atacul de duminică dimineaţă asupra unei capele a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă din Michigan, a declarat şeful poliţiei din Grand Blanc, William Renye, într-o conferinţă de presă susţinută duminică seara.

Renye anunţase mai devreme că două persoane au murit în urma rănilor provocate de gloanţe, în timp ce un prim bilanţ indica un mort. Seara, Renye a spus că „alte câteva cadavre” au fost descoperite în capelă, pe care suspectul a incendiat-o după atacul armat. Capela este „distrusă complet”, a declarat William Renye. Anchetatorii încă cercetează resturile şi „lucrează fără încetare pentru a găsi alte cadavre”, a spus el.

Autorităţile spun că un bărbat înarmat a intrat cu maşina în faţa bisericii în timpul unei slujbe importante, a început să tragă şi apoi a pus foc intenţionat care în scurt timp s-a transformat într-un incendiu de proporţii. Poliţia crede că ar putea găsi încă victime în clădirea arsă.

Poliţiştii au avut un schimb de focuri cu bărbatul înarmat şi l-au ucis.

Anchetatorii l-au identificat pe bărbat ca fiind Thomas Jacob Sanford, în vârstă de 40 de ani, din oraşul Burton, situat în apropiere.

Grand Blanc este o suburbie a oraşului Flint, din Michigan, şi se află la aproximativ o oră de mers cu maşina nord de Detroit.

FBI conduce ancheta privind atacul de duminică dimineaţă, a declarat Reuben Coleman, agentul special în funcţie responsabil de biroul FBI din Detroit, care acoperă întregul stat Michigan. Biroul investighează incidentul ca un „act de violenţă ţintită”, a precizat el.

Atacul din Michigan este al doilea atac armat în masă în mai puţin de 24 de ore care ar fi fost comis de un veteran al războiului din Irak.

Thomas Jacob Sanford, bărbatul de 40 de ani care, potrivit poliţiei, a intrat cu maşina în capela din Michigan era un veteran al Marinei care a servit între 2004 şi 2008, a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al Corpului Puşcaşilor Marini al Statelor Unite. Sanford a servit ca mecanic şi operator de recuperare a vehiculelor, a precizat purtătorul de cuvânt. El a fost detaşat timp de un an în cadrul Operaţiunii „Freedom” din Irak – invazia Irakului care a început în 2003.

Cu puţin peste 12 ore înainte de incidentul armat din Michigan, un alt veteran al Marinei care a servit în operaţiunea „Iraqi Freedom”, Nigel Edge, ar fi deschis focul într-un bar de pe malul mării din Southport, Carolina de Nord. Trei persoane au fost ucise şi opt au fost rănite. Edge, care a petrecut şase ani în Marină şi a primit o medalie Purple Heart, a fost acuzat de crimă, tentativă de crimă şi agresiune cu o armă mortală cu intenţia de a ucide.

Știri de azi | Fondatorul Telegram, Pavel Durov, acuză Franţa că i-a cerut să elimine canale din Republica Moldova - Știri de azi |

Fondatorul Telegram, Pavel Durov, acuză Franţa că i-a cerut să elimine canale din Republica Moldova

Știri de azi | Alegeri în R. Moldova – Peste 29.000 de persoane au votat în România. Mai mult de jumătate dintre ele au fost tineri şi au votat covârşitor pentru partidul Maiei Sandu - Știri de azi |

Alegeri în R. Moldova – Peste 29.000 de persoane au votat în România. Mai mult de jumătate dintre ele au fost tineri şi au votat covârşitor pentru partidul Maiei Sandu