Operatorul transporturilor din Londra TfL, victima unui ”incident de securitate cibernetică”

Operatorul transporturilor din capitala britanică, Transport for London (TfL), a anunţat că este victima unui ”incident de securitate cibernetică”, fără ca acesta să aibă în acest stadiu un impact asupra serviciilor, relatează AFP.

”Ne confruntăm în prezent cu un incident de securitate cibernetică”, a anunţat luni TfL într-un scurt mesaj postat pe site, fără să ofere detalii.

”În acest stadiu nu există nicio probă că date ale clienţilor au fost compromise şi nu există niciun impact asupra serviciilor TfL”, precizează grupul, care transportă zilnic 3,5 milioane de călători cu metroul londonez.

Întreprinderea, care gestionează şi linii de autobuz, tramvai şi trenuri, a anunţat că cooperează ”strâns” cu autorităţile pentru a răspunde la incident.

Agenţia naţională de luptă împotriva criminalităţii (NCA) şi Centrul Naţional de Securitate Cibernetică (NCSC) au confirmat că se află în legătură cu TfL în privinţa acestui incident.

Iga Swiatek s-a calificat în sferturi la US Open. Şi Beatriz Haddad Maia a ajuns în această fază a competiţiei

Meteorologii anunţă temperaturi peste cele specifice, până la sfârşitul lunii septembrie