Preşedintele Donald Trump a repetat marţi, în discursul ţinut în faţa liderilor militari americani, afirmaţiile sale potrivit cărora a rezolvat multiple războaie şi conflicte, dar a prezis cu scepticism că nu el va primi Premiul Nobel pentru Pace – pentru care a dezvoltat o adevărată obsesie -, ci o persoană fără merite.
Trump a invocat frecvent succesul său în rezolvarea conflictelor internaţionale, prezentându-se ca un pacificator global care merită prestigioasa distincţie pe care înaintea lui au luat-o patru preşedinţi americani: Theodore Roosevelt, Woodrow Wilson, Jimmy Carter şi mai ales Barack Obama, faţă de care Donald Trump are puternice resentimente.
„Vei primi Premiul Nobel? Absolut nu. Îl vor acorda unui tip care nu a făcut absolut nimic. Îl vor acorda unui tip care a scris o carte despre mintea lui Donald Trump şi despre ce a fost necesar pentru a rezolva războaiele şi acesta va primi Premiul Nobel”, le-a spus Trump liderilor militari americani din întreaga lume, chemaţi de şeful Pentagonului la Quantico, în Virginia, pentru o reuniune de nivel înalt mai puţin obişnuită, relatează Reuters.
Trump şi-a început discursul în faţa liderilor militari americani cu afirmaţii pe care le-a repetat adesea în ultima vreme despre impactul său asupra conflictelor globale şi a liderilor străini: „Am rezolvat atât de multe războaie de când suntem aici. Suntem aici de aproape nouă luni”, a declarat el autoadmirativ.
Trump a folosit o combinaţie de ameninţări, stimulente şi puterea funcţiei sale pentru a modela comportamentul aliaţilor şi al duşmanilor. Printre succesele sale el enumeră rezolvarea conflictelor dintre Armenia şi Azerbaidjan, Cambodgia şi Thailanda, India şi Pakistan, precum şi Serbia şi Kosovo.
Unii lideri străini, inclusiv cei din India, au contestat faptul că presiunea SUA a dus la pace. Alţii, inclusiv cei din Cambodgia, au spus că presiunea lui Trump a fost utilă.
Iar unele conflicte rămân nerezolvate, inclusiv cel dintre Rusia şi Ucraina. Referindu-se la întâlnire pe care o preconiza între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi liderul rus Vladimir Putin, el a declarat: „Dar singurul mod în care putem face asta este prin forţă. Adică, dacă am fi slabi, nici măcar nu mi-ar răspunde la telefon”, a susţinut el.
„Sunt atât de dezamăgit de preşedintele Putin”, a mărturisit Trump. „Am spus că am crezut că va termina cu acest lucru. Ar fi trebuit să termine războiul ăla într-o săptămână. Şi i-am spus, ştii, nu arăţi bine. Ai luptat patru ani într-un război care ar fi trebuit să dureze o săptămână. Eşti un tigru de hârtie?” – a repetat Trump cuvinte pe care le-a mai spus şi altădată.
În discursul său, Trump a ţinut să transmită liderilor militari un mesaj de sprijin şi solidaritate. „Sunt cu voi, vă susţin şi, ca preşedinte, vă susţin 100%. Nu mă veţi vedea niciodată ezitând nici măcar un pic”, le-a spus Trump. Remarcile sale au contrastat cumva cu cele ale şefului Pentagonului, Pete Hegseth, care le spusese anterior liderilor militari să demisioneze dacă politicile sale cu privire la diversitate „le zdruncină inima”.
Dar Trump a repetat apoi un alt mesaj pe care Hegseth l-a promovat anterior – că armata nu va mai fi „corectă din punct de vedere politic”.
„Meritul. Totul se bazează pe merit. Toţi vă bazaţi pe merit. Nu vom avea pe cineva care să vă ia locul din motive politice pentru că ei sunt corecţi politic şi voi nu sunteţi”, le-a spus Trump. „Luăm oamenii care vor face cea mai bună treabă. Şi aşa este foarte simplu. Şi acesta este modul în care a fost construită ţara noastră. Am fost construiţi pe merit”, le-a spus Trump liderilor militari. „Aducem înapoi accentul pe condiţie fizică, abilitate, caracter şi forţă şi asta pentru că scopul armatei americane nu este de a proteja sentimentele cuiva. Este de a ne proteja republica”, a punctat Trump.
Trump le-a mai spus generalilor din public că guvernul SUA a „readus principiul fundamental conform căruia apărarea patriei este prima şi cea mai importantă prioritate a armatei”.
„Doar în ultimele decenii politicienii au ajuns cumva să creadă că treaba noastră este să facem poliţie în îndepărtatele ţinuturi din Kenya şi Somalia, în timp ce America este invadată din interior”, a spus Trump. El a insistat că cei pe care i-a descris ca fiind invadatori nu sunt „diferiţi de un inamic străin, dar mai dificili în multe feluri, pentru că nu poartă uniforme. Cel puţin atunci când poartă o uniformă, îi poţi elimina”, a punctat el.