Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a primit, joi, la sediul Ministerului Justiţiei vizita ministrului Justiţiei din Republica Moldova, Veronica Mihailov-Moraru, cu care a discutat despre combaterea criminalităţii transfrontaliere şi a fenomenelor de extremism şi dezinformare. De asemenea, Radu Marinescu a reiterat susţinerea pentru parcursul european al Republicii Moldova.
”Pe parcursul discuţiilor, părţile au evidenţiat buna cooperare în domeniul justiţiei dintre cele două ţări şi au exprimat dorinţa ca aceasta să fie consolidată prin identificarea unor noi direcţii ferme de acţiune. În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte privind legislaţia, standardele europene în activitatea din justiţie şi cooperarea transfrontalieră”, a transmis, joi, Ministerul Justiţiei, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, agenda întrevederii a cuprins teme importante, precum digitalizarea sistemului judiciar pentru facilitarea şi eficientizarea actului de justiţie, operaţionalizarea superioară a cooperării judiciare între cele două state, îmbunătăţirea procesului de gestionare a cererilor formulate în materie civilă şi penală, comunicarea actelor judiciare sub semnătură electronică şi recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă.
”Totodată, cei doi oficiali au abordat aspecte legate de pregătirea profesională a magistraţilor şi a personalului din sistemul judiciar, inclusiv din sistemele penitenciare şi au subliniat interesul comun pentru intensificarea schimburilor de experienţă şi pentru organizarea unor programe comune de formare. Aceste iniţiative sunt menite să contribuie la creşterea nivelului de expertiză profesională şi la consolidarea culturii juridice în ambele sisteme”, se mai arată în docimentul.
În privinţa cooperării în materie civilă şi penală, potrivit oficialilor Ministerului Justiţiei, a fost subliniată importanţa organizării şi derulării acesteia, în concordanţă cu angajamentele internaţionale asumate de România şi Republica Moldova, ”punându-se accent pe cooperarea în combaterea criminalităţii transfrontaliere şi a fenomenelor de extremism şi dezinformare”.
”Ministrul Justiţiei, domnul Radu Marinescu, a reiterat angajamentul ferm al României în sprijinirea progreselor sistemului judiciar din Republica Moldova, pentru atingerea standardelor europene. Întâlnirea a evidenţiat angajamentul comun al celor două ministere de a contribui la modernizarea şi eficientizarea justiţiei, în beneficiul cetăţenilor din România şi Republica Moldova”, se mai arată în comunicat.
La final, miniştrii Justiţiei au subliniat importanţa menţinerii unui dialog constant şi a unei cooperări pragmatice, care să răspundă provocărilor actuale din domeniul justiţiei şi să susţină parcursul european al Republicii Moldova.