Cel puţin 41 de morţi şi 180 de răniţi în centrul Ucrainei, într-un atac rus cu două rachete balistice ţintind o ceremonie militară în aer liber la Institutul Militar din Poltava şi un spital vecin

Cel puţin 41 de persoane au fost ucise, iar alte 180 au fost rănite într-un atac rus cu două rachete balistice care a vizat Institutul Militar din oraşul Poltava, în centrul Ucrainei, şi care a atins şi un spital vecin, anunţă marţi preşedintele ucrainean Violodimir Zelenski, relatează AFP.

Potrivit lui Volodimir Zelenski, două rachete balistice au atins ”o instituţie de învăţământ şi un spital vecin”.

”Una dintre clădirile Institutului de Comuncaţii a fost parţial distrusă. Persoane se află sub dărâmături”, anunţă el pe Telegram.

”Peste 180 de persoane au fost rănite. Din nefericire, sunt mulţi morţi. La ora actuală, 41 de persoane au fost decarate moarte”, anunţă Volodimir Zelenski.

Potrivit Ministerului ucrainean al Apărării, atacul a avut loc într-un interval de timp scurt între declanşarea alertei aeriene şi sosirea celor două  rachete.

”Ei au surprins oamenii în timp ce evacuau către un adăpost subteran”, potrivit ministerului.

”Mulţumită muncii coordonate a salvatorilor şi medicilor, 25 de persoane au fost salvate, dintre care 11 au fost scoase dintre dărâmături. Salvatorii îşi continuă în prezent munca”, anunţă ministerul.

Bloggeri militari ucraineni scriu că rachetele au ţintit o ceremonie militară oficială în aer liber.

Deputata Mariana Bezugla – o membră a Comisiei Apărării din Parlamentul ucrainean foarte critică faţă de comandamentul militar ucrainean – îşi exprimă regretul, pe Telegram, faţă de faptul că niciun ofiţer de rang înalt nu a fost pedepsit pentru că a pus în pericol grupuri de militari în incidente asemănătoare, în trecut.

”Tragediile se repetă. Când va înceta acest lucru?”, denunţă deputata.

Preşedintele ucrainean anunţă că a ordonat ”o anchetă completă şi rapidă” cu privire la circumstanţele care au permis acest atac rus.

El promite să tragă Rusia la ”răspundere” şi îndeamnă din nou aliaţii din Occident ai Kievului să-i livreze de urgenţă sisteme de apărare antiaeriană suplimentară şi să autorizeze Ucraina să atace în adânc în Rusia cu rachete cu rază lungă de acţiune pe care i le-au furnizat.

Farul Constanţa, campioana Ligii de Tineret, debutează în noua ediţie UEFA Youth League contra echipei IMT Belgrad

Operaţiune de recuperare a două corpuri care plutesc în Marea Neagră, în zona Gura Portiţei/ Alerta a fost dată de un pescador aflat în zonă