SUA: Un elicopter medical s-a prăbuşit pe autostrada Sacramento, trei persoane sunt în stare critică

Știri de azi | SUA: Un elicopter medical s-a prăbuşit pe autostrada Sacramento, trei persoane sunt în stare critică - Știri de azi |
#image_title

Trei persoane se află în stare critică după ce un elicopter medical s-a prăbuşit luni seara pe o autostradă din Sacramento, potrivit pompierilor, relatează CNN.

Cei trei răniţi se aflau la bordul elicopterului înainte ca acesta să se prăbuşească pe autostrada 50 în direcţia est, în apropierea străzii 59, a declarat pentru CNN Departamentul de Pompieri din Sacramento.

 

Înregistrările FAA arată că elicopterul era înregistrat pe numele REACH Air Medical Services. Nu se afla niciun pacient la bord, ci doar un pilot, o asistentă medicală şi un paramedic, a raportat KCRA, afiliată CNN, citând pompierii.

 

CNN a contactat Biroul şerifului din comitatul Sacramento, poliţia din Sacramento, Administraţia Federală a Aviaţiei, Patrula Autostrăzilor din California şi REACH Air Medical Services pentru informaţii suplimentare.

Potrivit site-ului de urmărire a zborurilor Flightradar24, elicopterul decolase de la Centrul Medical al Universităţii din California Davis din Sacramento şi se îndrepta spre nord cu câteva momente înainte de accident.

Știri de azi | Cât de puternic mai este Hamas la doi ani după atacurile din 7 octombrie? - Știri de azi |

Cât de puternic mai este Hamas la doi ani după atacurile din 7 octombrie?

Știri de azi | Premierul britanic Keir Starmer cere eliberarea ostaticilor, mai mult ajutor pentru Gaza şi progrese în direcţia unei păci durabile, la împlinirea a doi ani de la atacurile din 7 octombrie - Știri de azi |

Premierul britanic Keir Starmer cere eliberarea ostaticilor, mai mult ajutor pentru Gaza şi progrese în direcţia unei păci durabile, la împlinirea a doi ani de la atacurile din 7 octombrie