Switch to the dark mode that's kinder on your eyes at night time.
Switch to the light mode that's kinder on your eyes at day time.
Activistul de mediu Alex Găvan semnalează poluare masivă pe râul Vâlsan, unde trăieşte aspretele, cel mai rar peşte de apă dulce din Europa: Vâlsanul e o bombă cu ceas. O chestiune de sănătate publică, nu doar o crimă de mediu/ Râul acesta moare – FOTO
#image_title
Activistul de mediu Alex Găvan semnalează miercuri poluare masivă pe râul Vâlsan, unde trăieşte aspretele, cel mai rar peşte de apă dulce din Europa, pe cale de dispariţie. ”Vâlsanul este şi el o bombă cu ceas. O chestiune de sănătate publică, nu doar o crimă de mediu, cu premeditare, din categoria “toţi ştiau”, scrie Găvan, avertizând că ”Râul acesta moare”. El prezintă imagini cu o mreană, care are o rană tot din cauza poluării şi relatează că, într-un sector unde aspretele era cel mai abundent, cu greu, pe mai bine de 100 de metri, au putut fi identificate două exemplare. Incidentul are loc la mai puţin de două luni de când Alex Găvan anunţa că ”otrăvirea Râului Vâlsan continuă”, apa râului fiind afectată de poluare în aceeaşi zonă, respectiv la staţia de epurare de la Brădet. Şi acum, ca şi atunci, el a cerut intervenţia autorităţilor.
”Ieri, la 14. Staţia de epurare de la Brădetu. Poluare masivă. Miros groaznic. Râu otrăvit de ani de zile, în formă continuată. Se ştia de pericolul de la Praid. Nu s-a intervenit. S-a produs tragedia. Se ştia de problemele de la spitalul din Iaşi. Nu s-a intervenit. Au murit acei copii recent. Vâlsanul este şi el o bombă cu ceas. O chestiune de sănătate publică, nu doar o crimă de mediu, cu premeditare, din categoria “toţi ştiau”. Cum putem opri odată pentru totdeauna acest lucru oribil şi ilegal? Când aplicăm legea?”, a scris Găvan pe Facebook.
El publică şi o fotografie cu o mreană despre care afirmă că a fost fotografiată luni, la Galeşu, câţiva kilometri în aval de Brădetu.
FOTO: Facebook / Alex Găvan
”Biologii cu care am fost într-o acţiune ştiinţifică de teren au confirmat că acea rană este datorată poluării. Într-un sector unde aspretele era cel mai abundent, cu greu, pe mai bine de 100 de metri, am reuşit să identificăm două exemplare. Sunt din ce în ce mai puţini peşti şi din celelalte specii. Dar chestiunea nu este (doar) despre asprete şi alţi peşti. Nu este despre cum (nu) avem grijă de ariile noastre protejate, acolo fiind şi rezervaţie naturală şi sit Natura 2000”, afirmă Alex Găvan, care este fondatorul proiectului ”Aspretele Trăieşte”.
El avertizează că ”Râul acesta moare”.
FOTO: Facebook / Alex Găvan
”Nu este o exagerare. Moare sub ochii noştri închişi şi cu complicitatea noastră. Un râu otrăvit înseamnă boală şi moarte şi pentru oameni, nu doar pentru peşti şi celelalte vietăţi. De ani de zile, sesizări către toate instituţiile în măsură să aplice legea nu au dus la nicio îmbunătăţire reală a situaţiei poluării din zonă. NU MAI AVEM TIMP. ROG AUTORITĂŢILE SĂ INTERVINĂ„, afirmă activistul de mediu în finalul postării.
Aspretele, cel mai rar peşte de apă dulce din Europa, ameninţat cu dispariţia, a fost filmat pentru prima dată pe timp de noapte în habitatul său natural din râul Vâlsan, în urmă cu un an, în contextul primei sesiuni de pescuit ştiinţific pe timp de noapte, pentru inventariere, de la descoperirea speciei, în 1956, până în prezent fiind identificate în total 97 de exemplare, şi un puiet, ceea ce, în opinia specialiştilor, este îngrijorător.
Here you'll find all collections you've created before.
Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.