Trei autoturisme au fost implicate, vineri seară, într-un grav accident rutier produs pe DN 1C, în judeţul Cluj. Cinci persoane au fost găsite încarcerate într-una dintre maşini, fiind scoase de pompieri. O victimă, un bărbat, era în stop cardio-respirator şi i s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul. Alte şase persoane primesc îngrijiri medicale. Traficul este blocat pe ambele sensuri.
UPDATE – ”Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor, a fost declarat decesul unui bărbat. Alte 6 persoane primesc îngrijiri medicale, urmând a se stabili cine va fi transportat la spital”, a precizat ISU Cluj.

ŞTIREA INIŢIALĂ – Accidentul s-a produs, vineri seară, pe DN 1C, între localităţile Livada şi Gherla.
”Din primele date, în eveniment au fost implicate 3 autoturisme. Traficul este blocat pe ambele sensuri de circulaţie”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj.
Potrivit ISU Cluj, în interiorul unuia dintre autoturisme s-au aflat cinci victime încarcerate, pe care pompierii le-au extras de urgenţă.
”Un bărbat se află în stop cardio-respirator, iar salvatorii aplică manevre de resuscitare. Alte patru persoane primesc îngrijiri medicale până acum, fiind conştiente”, a transmis ISU Cluj.
Acolo intervin două autospeciale cu modul de descarcerare, patru ambulanţe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă, şi trei echipaje SAJ.


