Cseke Attila: Finanţăm modernizarea şi eficientizarea energetică a unor şcoli, spitale şi alte instituţii publice/ Contractele, în valoare de aproape 376 de milioane de lei

Știri de azi | Cseke Attila: Finanţăm modernizarea şi eficientizarea energetică a unor şcoli, spitale şi alte instituţii publice/ Contractele, în valoare de aproape 376 de milioane de lei - Știri de azi |
#image_title

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunţă semnarea unor contracte în valoare de aproape 376 de milioane de lei pentru a finanţa modernizarea şi eficientizarea energetică a unor şcoli, spitale şi alte instituţii publice.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat, luni, 11 noi contracte de finanţare, în valoare totală de 375.831.479,26 de lei, pentru modernizarea, reabilitarea termică şi eficientizarea energetică a unor instituţii publice.

Astfel, peste 32,4 milioane de lei vor fi alocaţi pentru reabilitarea termică a ambulatorului Spitalului ”Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuşi şi pentru modernizarea şi eficientizarea energetică a Căminului de persoane vârstnice ”Sfântu Gheorghe” din Olteniţa.

Totodată, peste 162,2 milioane de lei vor fi alocaţi pentru modernizarea şi creşterea eficienţei energetice la Liceul Teoretic German ”Johan Ettinger” din Satu Mare, la Colegiul Tehnic Energetic din Sibiu, la Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu” din Bârlad şi la Şcoala gimnazială Miceşti din Alba Iulia.

Pentru modernizarea şi eficientizarea energetică a bazinului de înot din cadrul Complexului Turistic de Nataţie Târgovişte se vor repartiza 34,3 milioane de lei, Sala Polivalentă din Piatra Neamţ va primi 45,7 milioane de lei, iar aproape 17 milioane de lei vor fi alocaţi pentru Sala Sporturilor ”Ioan Stanatiev” din Câmpia Turzii.

Totodată, se vor aloca 33,6 milioane de lei pentru modernizarea şi eficientizarea energetică a sediului administrativ al Regiei Autonome de Transport Braşov, iar, în Baia Mare, va fi construit un incinerator de deşeuri organice municipale pentru producerea biogazului şi folosirea acestuia într-o instalaţie de cogenerare, valoarea acestei investiţii fiind de 52,8 milioane de lei.

Finanţarea lucrărilor este asigurată în proporţie de 85% prin Programul pentru eficienţă energetică şi energie regenerabilă, din cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român, diferenţa de 15% reprezentând contribuţia beneficiarului, arată Ministerul Dezvoltării.

Știri de azi | Ministerul Finanţelor anunţă că România a atras 4 miliarde de euro prin ultima şi cea mai de succes emisiune de euroobligaţiuni din acest an - Știri de azi |

Ministerul Finanţelor anunţă că România a atras 4 miliarde de euro prin ultima şi cea mai de succes emisiune de euroobligaţiuni din acest an

Știri de azi | ANSVSA atenţionează crescătorii de animale asupra riscului crescut de apariţie a unor focare de boli/ Avertismentul, în context european/ România, printre statele afectate de pestă porcină africană, rabie, variolă ovină şi bluetongue/ Măsuri dispuse - Știri de azi |

ANSVSA atenţionează crescătorii de animale asupra riscului crescut de apariţie a unor focare de boli/ Avertismentul, în context european/ România, printre statele afectate de pestă porcină africană, rabie, variolă ovină şi bluetongue/ Măsuri dispuse