Switch to the dark mode that's kinder on your eyes at night time.
Switch to the light mode that's kinder on your eyes at day time.
Pelerinajul de la Iaşi de Sfânta Parascheva: 32.000 de oameni au participat la Sfânta Liturghie. IPS Teofan a premiat trei familii de preoţi care au câte 10, 11 şi 12 copii
#image_title
Aproximativ 32.000 de persoane au asistat, marţi, la Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, desfăşurată pe pietonalul Ştefan cel Mare în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Slujba a fost oficiată de 27 de preoţi din ţară şi din străinătate, fiind prezenţi înalţi prelaţi din Republica Moldova, Grecia, Muntenegru, Albania şi Siria.
La ceremonia religioasă, care a durat două ore şi jumătate, au asistat preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, zeci de şefi de instituţii ieşene, dar şi parlamentari locali.
În cadrul ceremoniei religioase, IPS Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a premiat trei familii de preoţi care au câte 10, 11 şi 12 copii.
“Multe probleme are această ţară. Dumneavoastră le ştiţi bine, situaţiile dificile sunt multe şi sunt intens mediatizate. Sunt, în acelaşi timp, şi multe lucruri frumoase, despre care se vorbeşte prea puţin: o şcoală, un spital, întoarcerea unor români acasă din străinătate, o carte de excepţie publicată. Un exemplu frumos sunt şi familiile cu mulţi copii. Existenţa lor este cu atât mai meritorie cu cât situaţia demografică a ţării este extrem de dificilă. În 2022 la nivel de ţară erau 1,71 copii pe familie, în timp ce rata de menţinere a numărului locuitorilor este de 2,11 copii pe familie. Diferenţa este uriaşă între ce este şi ce este necesar să fie. Diferenţa ar fi şi mai mare dacă în ţară n-ar fi sute, poate chiar mii, de familii care au mulţi şi foarte mulţi copii”, le-a spus credincioşilor IPS Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
În cuvântul său, IPS Teofan a apreciat răbdarea pelerinilor care au stat şi câte zece ore pentru a se închina la moaşte. Totodată, IPS Teofan a spus că Sfânta Parascheva arată că există şi o altă putere decât cea a armelor sau a banilor.
Pelerinajul de la Iaşi continuă pe tot parcursul zilei de marţi, iar peste 18.000 de credincioşi se află încă la rând pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
În total, de la începutul pelerinajului au trecut pe la raclă 170.000 de persoane.
426 de pelerini au necesitat îngrijiri medicale la punctul instalat în curtea catedralei, iar 32 dintre ei fost transportaţi la spital.
După Sfânta Liturghie este programată Masa Pelerinilor la Cantina socială a Direcţiei de Asistenţă Socială Iaşi, în apropiere de catedrala din Iaşi.
Direcţia de Asistenţă Socială, direcţiile şi companiile Primăriei Iaşi, dar şi diverşi sponsori oferă pelerinilor 60.000 de sarmale, suc şi plăcinte.
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va rămâne în curtea catedralei din Iaşi până miercuri, după care va fi reintrodusă în lăcaşul de cult.
Here you'll find all collections you've created before.
Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.