Mişcarea palestiniană Hamas a respins duminică declaraţia Departamentului de Stat al SUA, care invocase ”rapoarte credibile” potrivit cărora gruparea ar urma să încalce iminent acordul de încetare a focului cu Israelul, transmite Reuters.
Hamas a calificat aceste acuzaţii drept „false”, afirmând că nu există nicio intenţie de a încălca termenii armistiţiului.
Departamentul de Stat a anunţat, sâmbătă, că dispune de ”informaţii credibile” potrivit cărora mişcarea islamistă palestiniană Hamas pregătea un atac iminent împotriva civililor din Gaza, ceea ce ar constitui o „încălcare a armistiţiului.
Acest atac planificat împotriva civililor palestinieni ar constitui o încălcare directă şi gravă a acordului de încetare a focului şi ar compromite progresele semnificative realizate graţie eforturilor de mediere”, a declarat Departamentul de Stat într-un comunicat.
”Dacă Hamas va realiza acest atac, vor fi luate măsuri pentru a proteja populaţia din Gaza şi a păstra integritatea încetării focului”, adaugă acesta.
Comunicatul nu detaliază aceste măsuri, în timp ce preşedintele Trump a ameninţat deja Hamas cu represalii după execuţia civililor din această săptămână.