Alba: Acţiune dificilă, pe timp de noapte, a Salvamont pentru coborârea a doi alpinişti care au pornit seara pe un traseu de escaladă

Știri de azi | Alba: Acţiune dificilă, pe timp de noapte, a Salvamont pentru coborârea a doi alpinişti care au pornit seara pe un traseu de escaladă - Știri de azi |
#image_title

Salvamontiştii din judeţul Alba au participat, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, la recuperarea a doi alpinişti care au solicitat sprijin după ce i-a prins întunericul în timp ce se aflau pe un traseu de escaladă. Salvatorii recomandă celor care urcă pe munte ca în această perioadă în care ziua este mai scurtă să calculeze corect timpul de care au nevoie pentru finalizarea traseelor pe care şi le propun.

Intervenţia salvatorilor montani din judeţul Alba a avut loc în condiţiile în care aceştia au primit un apel, în jurul orei 2.00 noaptea , prin care erau solicitaţi să intervină pentru coborârea a doi alpinişti, rămaşi pe Colţul Cetăţii din Cheile Aiudului, după ce au fost surprinşi de întuneric la finalul traseului de escalada pe care l-au parcurs în cursul serii. 

Salvatorii au pornit în sprijinul acestora, iar în jurul orei 4:00 cei doi au fost coborâţi în siguranţă, la baza stâncii, niciunul dintre ei neavând probleme medicale. 
„Atragem atenţia turiştilor pe această cale, că în acest anotimp turele planificate, fie de drumeţie, fie de escaladă, trebuie documentate înainte, deoarece întunericul poate pune probleme de orientare, chiar şi pentru profesionişti”, este mesajul Salvamont Alba pentru cei care urcă pe munte.

Știri de azi | Israelul menţine închis punctul de trecere a frontierei Rafah, acuzând Hamas de încălcarea armistiţiului - Știri de azi |

Israelul menţine închis punctul de trecere a frontierei Rafah, acuzând Hamas de încălcarea armistiţiului

Știri de azi | Ministrul de Externe Oana Ţoiu participă luni la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele UE / Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situaţia din Orientul Mijlociu şi relaţiile UE – Indo – Pacific, pe agendă - Știri de azi |

Ministrul de Externe Oana Ţoiu participă luni la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele UE / Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situaţia din Orientul Mijlociu şi relaţiile UE – Indo – Pacific, pe agendă