Mammoth Brands cumpără producătorul de scutece premium Coterie, într-o tranzacţie de peste 1 miliard de dolari

Știri de azi | Mammoth Brands cumpără producătorul de scutece premium Coterie, într-o tranzacţie de peste 1 miliard de dolari - Știri de azi |
#image_title

Compania americană de bunuri de consum Mammoth Brands cumpără brandul de îngrijire pentru bebeluşi Coterie, cunoscut pentru scutecele sale hipoalergenice şi eco-responsabile, într-o tranzacţie în valoare de peste 1 miliard de dolari, relatează Reuters.

Printre investitorii Coterie se numără modelele şi antreprenoarele Karlie Kloss şi Ashley Graham.

Surse citate de Reuters afirmă că valoarea tranzacţiei ar putea depăşi 1 miliard de dolari, în funcţie de atingerea unor obiective financiare.

Coterie, fondată în 2019 de Frank Yu, a devenit rapid un nume de referinţă în segmentul scutecelor premium, fiind vândută în principal online.

”Prin combinarea brandului şi produselor Coterie cu infrastructura şi capacităţile Mammoth Brands, vom redefini categoria de scutece şi vom accelera creşterea Coterie spre a deveni cel mai important brand modern de îngrijire pentru bebeluşi”, a declarat Andy Katz-Mayfield, cofondator şi co-CEO al Mammoth Brands.

Coterie a raportat venituri nete de peste 200 de milioane de dolari în ultimele 12 luni, o creştere de aproape 60% faţă de anul precedent. Mammoth intenţionează să extindă afacerea şi către alte categorii de produse.

Tranzacţia, plătită printr-o combinaţie de numerar şi acţiuni, urmează să fie finalizată până la sfârşitul anului 2025. Echipa executivă a Coterie va rămâne în funcţie.

Goldman Sachs, Wells Fargo şi JPMorgan au oferit consultanţă financiară pentru Mammoth Brands, iar Latham & Watkins a asigurat asistenţa juridică. Compania Cooley a fost consilierul juridic al Coterie.

 

Știri de azi | Hong Kong: Un avion cargo a lovit un vehicul la aterizare, a ieşit de pe pistă şi a căzut în mare. Două persoane au murit - Știri de azi |

Hong Kong: Un avion cargo a lovit un vehicul la aterizare, a ieşit de pe pistă şi a căzut în mare. Două persoane au murit

Știri de azi | Rusia Două persoane au murit în urma unui atac cu dronă în Belgorod - Știri de azi |

Rusia Două persoane au murit în urma unui atac cu dronă în Belgorod