Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare anunţă creşterea constantă a ratei de utilizare a paturilor, atât pentru pacienţi cronici, cât şi pentru acuţi. În anul 2024, din unitatea medicală au fost externaţi 31.575 acienţi, rata de utilizare a paturilor fiind de 69,92%, în timp ce în primele şase luni ale acestui an a fost de 72,04%.
”Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare se află pe un trend ascendent în ceea ce priveşte rata de utilizare a paturilor. Conform datelor raportate pentru anul 2024 şi pentru primul semestru al anului 2025, unitatea medicală înregistrează o creştere constantă a acestui indicator esenţial, care reflectă eficienţa activităţii spitaliceşti”, au transmis, marţi, reprezentanţii unităţii medicale.
Aceştia explică faptul că, potrivit normelor contractului-cadru, gradul de ocupare a paturilor se calculează în funcţie de numărul de zile finanţate (290 – 320 de zile), nu raportat la întregul an calendaristic.
Datele transmise de unitatea medicală arată că, în perioada 01.01.2024 – 31.12.2024, au fost externaţi 31.575 pacienţi acuţi – sitalizare continuă, rata de utilizare a paturilor fiind 69,92%.
În primele şase luni ale anului 2025, au fost externaţi 15.903 pacienţi, rata de utilizare a paturilor fiind 72,04%
”Pentru cazurile de acuţi se observă o creştere semnificativă a gradului de utilizare a paturilor, de la 69,92% la 72,04%. Această evoluţie indică o adresabilitate mai ridicată şi o eficientizare a circuitelor medicale interne”, a mai trransmis unitatea medicală.
În ceea ce priveşte spitalizarea continuă a pacienţilor cronici, datele arată că, în perioada 01.01.2024 – 31.12.2024, s-au realizat 1.292 cazuri, rata de utilizare a paturilor fiind 53,03%, în tmp ce pentru primele şase luni ale anului rata a fost de 65,29%.
”Evoluţia pozitivă cu peste 12 puncte procentuale arată o îmbunătăţire semnificativă a activităţii secţiilor de cronici, precum şi o capacitate crescută de gestionare a pacienţilor cu afecţiuni de lungă durată. Creşterea constantă a numărului de pacienţi şi a gradului de utilizare a paturilor arată încrederea tot mai mare a sătmărenilor în serviciile Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare”, au mai transmis reprezentanţii spitalului.