EXPLOZIE ÎN CAPITALĂ – Petre Bulmaga, oficial al FR de Arte Marţiale, se numără printre cei grav afectaţi. ANS i-a oferit sprijin imediat şi cazare temporară în Complexul Sportiv Lia Manoliu

Știri de azi | EXPLOZIE ÎN CAPITALĂ – Petre Bulmaga, oficial al FR de Arte Marţiale, se numără printre cei grav afectaţi. ANS i-a oferit sprijin imediat şi cazare temporară în Complexul Sportiv Lia Manoliu - Știri de azi |
#image_title

Petre Bulmaga, secretar general al Federaţiei Române de Arte Marţiale, se numără printre cei afectaţi grav de explozia recentă din Sectorul 5 al Capitalei. Bulmaga şi-a pierdut apartamentul şi bunurile personale, anunţă Agenţia Naţională pentru Sport.

ANS a precizat că i-a oferit oficialului sprijin imediat şi cazare temporară în cadrul Complexului Sportiv Naţional „Lia Manoliu”.

Comunitatea sportivă, alături de cei afectaţi de explozia din Sectorul 5, Bucureşti

Tragedia produsă în urmă cu câteva zile, în urma exploziei din Sectorul 5, a îndoliat întreaga comunitate: trei persoane şi-au pierdut viaţa, alte douăzeci au fost rănite, iar sute de oameni au rămas fără locuinţă.

Printre cei grav afectaţi se numără şi Petre Bulmaga, secretar general al Federaţiei Române de Arte Marţiale, care şi-a pierdut apartamentul şi bunurile personale.

În aceste momente dificile, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Bogdan Constantin Matei, l-a contactat personal pe domnul Petre Bulmaga, oferindu-i sprijin imediat şi cazare temporară în cadrul Complexului Sportiv Naţional „Lia Manoliu”.

Agenţia Naţională pentru Sport este şi va rămâne alături de comunitatea sportivă — atât la bine, cât şi la greu. Solidaritatea, empatia şi spiritul de echipă sunt valori care ne definesc şi care ne unesc în faţa oricărei încercări.

Transmitem condoleanţe familiilor îndurerate şi gânduri de însănătoşire celor răniţi.

Totodată, ne exprimăm susţinerea faţă de domnul Petre Bulmaga, care, într-un mesaj public, a transmis:
„Este o perioadă foarte grea şi încerc, pas cu pas, să o iau de la capăt. Cu speranţă, apelez la cei care pot şi doresc să mă ajute. Orice sprijin contează — fie o sumă de bani, fie o distribuire a acestui mesaj
””, este mesajul transmis de ANS pe Facebook.

Petre Bulmaga a făcut zilele trecute un apel către cei care îl pot ajuta:

“Dragi prieteni,
În urma exploziei de gaze care a avut loc recent la blocul meu, situat pe Strada Vicina, Nr. 1, Bl. 32, Sc. 2, Sector 5, Bucureşti, apartamentul meu a fost grav afectat. Din fericire sunt în viaţă, însă am pierdut aproape tot ce aveam — locuinţa, hainele, lucrurile personale, etc.

Este o perioadă foarte grea şi încerc, pas cu pas, să o iau de la capăt. Cu speranţă, apelez la cei care pot şi doresc să mă ajute. 

Orice sprijin contează — fie o sumă de bani, fie o distribuire a acestui mesaj. 

Donaţii se pot face în contul personal:
IBAN: RO38INGB0000999900025350
Titular cont: Petrica Bulmaga
Banca: INGB CENTRALA
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU”
 

 

Știri de azi | Elevi agresaţi într-un hotel din Deva / Poliţiştii au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violenţe - Știri de azi |

Elevi agresaţi într-un hotel din Deva / Poliţiştii au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violenţe

Știri de azi | Patru tone de droguri, confiscate în cadrul anchetelor penale, distruse de Poliţia Română / 42 de grupări infracţionale organizate, cu ramificaţii în spaţiul european, destructurate în primele 9 luni - Știri de azi |

Patru tone de droguri, confiscate în cadrul anchetelor penale, distruse de Poliţia Română / 42 de grupări infracţionale organizate, cu ramificaţii în spaţiul european, destructurate în primele 9 luni