România va putea menţine în funcţiune 3 grupuri energetice pe cărbune până în 2029, în urma renegocierii cu Comisia Europeană a calendarului de decarbonare a producţiei naţionale de energie electrică, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, miercuri, într-o conferinţă de presă. El a precizat că prin această modificare a PNRR, situaţia de a avea un potenţial blackout în această iarnă va fi evitată.
″România va avea în continuare centralele pe cărbune active. Trei grupuri vor fi active până la finalul anului 2029, 2 dintre ele cel puţin până la finalul lunii august a anului viitor. Vom avea în continuare active grupurile pe cărbune din oraşul Craiova, pentru a menţine în continuare furnizarea de agent termic pentru populaţie, energie electrică şi abur pentru compania Ford, şi cele de la Govora, care în această iarnă, până în vară, când va intra noul sistem energetic al municipiului, vom avea agent termic pentru locuitori. Reprezintă, poate, cea mai mare victorie pe care România a putut să o aibă în materie de sistem energetic ″, a spus Ivan.
Prin această modificare a PNRR, situaţia de a avea un potenţial blackout în această iarnă va fi evitată, a precizat el.