România va putea menţine în funcţiune 3 grupuri energetice pe cărbune până în 2029, în urma renegocierii cu Comisia Europeană a calendarului de decarbonare a producţiei naţionale de energie electrică, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, miercuri, într-o conferinţă de presă. El a precizat că, prin această modificare a PNRR, situaţia de a avea un potenţial blackout în această iarnă va fi evitată.
″România va avea în continuare centralele pe cărbune active. Trei grupuri vor fi active până la finalul anului 2029, 2 dintre ele cel puţin până la finalul lunii august a anului viitor. Vom avea în continuare active grupurile pe cărbune din oraşul Craiova, pentru a menţine în continuare furnizarea de agent termic pentru populaţie, energie electrică şi abur pentru compania Ford, şi cele de la Govora, care în această iarnă, până în vară, când va intra noul sistem energetic al municipiului, vom avea agent termic pentru locuitori. Reprezintă, poate, cea mai mare victorie pe care România a putut să o aibă în materie de sistem energetic”, a spus Ivan.
Prin această modificare a PNRR, situaţia de a avea un potenţial blackout în această iarnă va fi evitată, a precizat el.
”Reprezintă poate cea mai mare victorie pe care România a putut să o aibă în materie de sistem energetic. Prin această modificare a PNRR-ului, care a fost una extrem de complicată, România s-a asigurat că cel mai negru scenariu, şi anume situaţia de a avea un potenţial blackout, în anumite condiţii, în această iarnă, va fi 100% evitată, lucru care ne asigură că avem în continuare foarte clar modul în care vom trece această iarnă. De asemenea, vom avea foarte clar modul în care 4.500 de oameni îşi vor păstra în continuare locurile de muncă în etapa următoare”, a declarat Bogdan Ivan.
El a explicat că România era în situaţia de a închide 1.755 de megawaţi la sfârşitul acestui an, ceea ce ar fi dus la slăbirea securităţii energetice.
”Noi eram în paradigma, ca şi ţară, ca în această toamnă să închidem un total de 1.755 de megawaţi la 31 decembrie, lucru care ar fi dus la slăbirea securităţii energetice a României, care ar fi dus la o penurie energetică şi, în situaţia în care ar fi fost oprite aceste grupuri, bazat pe un volum mult mai mare al importurilor care vedem deja că au un preţ foarte mare, şi la o creştere a facturilor românilor. Deci dincolo de faptul că păstrăm în continuare cât va mai fi nevoie centralele pe cărbune din România, ne-am asigurat că nu o să avem o creştere nouă a preţului energiei electrice la 1 ianuarie 2026”, a mai afirmat Bogdan Ivan.
El a precizat că România risca o penalizare de până la 1,8 miliarde de euro dacă şi-ar fi asumat să nu închidă termocentralele pe cărbune.
”Pe de altă parte, 4.500 de oameni ar fi mers acasă în mijlocul iernii şi ar fi rămas fără venituri şi fără loc de muncă. Iar în situaţia în care România şi-ar fi asumat să nu închidă aceste termocentrale bazate pe cărbune, România ar fi riscat o penalizare din partea Comisiei Europene de până la 1,8 miliarde de euro, în condiţiile în care România a primit încă de acum patru ani 2,6 miliarde de euro pentru a se asigura că va pune în locul centralelor pe cărbune noi centrale pe gaz şi parcuri fotovoltaice plus capacităţi de stocare”, a explicat ministrul Energiei.