Ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant cere armatei să folosească ”toată forţa” în Cisiordania ocupată. ”Tundemn gazonul, dar va veni momentul când vom smulge rădăcinile”

Ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant vrea să se folosească ”toată forţa” împotriva grupărilor palestiniene armate în Cisiordania ocupată, în care armata israeliană desfăşoară o vastă operaţiune soldată cu zeci de morţi într-o singură săptămână, relatează AFP.

”Împotriva reapariţiei terorismului, noi eradicăm organizaţiile teroriste în toată Iudeea şi Samaria”, numele biblic al Cisiodaniei folosit de israelieni, a cerut miercuri în faţa unor oficiali militari ministrul Yoav Gallant.

”Aceste organizaţii teroriste (…) trebuie să fie eradicate (…), nu există altă opţiune. Trebuie să folosim toată forţa”, a îndemnat el, citat într-un comunicat al Ministerului Apărării.

Yoav Gallant a anunţat că a dat undă verde ca atacuri aeriene să fie efectuate ”acolo unde este necesar, astfel încât să se evite punerea în pericol a militarilor”.

Armata israeliană contunuă a vastă operaţiune pe care a lansat-o în urmă cu o săptămână în nordul Cisiordanei, un teritoriu ocupat de Israel din 1967.

Cel puţin 30 de palestinieni au fost ucişi, iar alţi 140 răniţi de la începutul acestei operaţiuni, potrivit Ministerului palestinian al Sănătăţii.

”Tundemn gazonul, dar va veni momentul când vom smulge rădăcinile”, a ameninţat ministrul israelian al Apărării, folosind o expresie utilizată în mediile militare şi de securitate israeliene care sugerează operaţiuni regulate de slăbire a grupărilor armate sau împiedicarea consolidării acestora.

Incursiuni israeliene au loc zilnic în Cisiordania ocupată, teatrul unor violenţe sângeroase care au ”explodat” de la începutul Războiului din Fâşia Gaza, la 7 octombrie, care ating rareori o asemnea amploare.

Începând din octombrie, cel puţin 661 de palestinieni au fost ucişi în Cisiordania ocupată, potrivit Ministerului palestinian al Sănătăţii, iar cel puţin 33 de israelieni – inclusiv militari – au fost ucişi, potrivit unor date israeliene oficiale, în violenţe între armata israeliană şi colonişti şi palestinieni.

Angajat al Spitalului Judeţean din Târgu Jiu, suspectat că a furat mâncare din cantina unităţii medicale/ El a fost prins cu alimente şi caserole în portbagajul maşinii/ Conducerea spitalului a dispus cercetarea disciplinară a bărbatului

”Spania nu este o ţară rasistă”. Carvajal reacţionează la declaraţiile lui Vinicius