Premierul Ilie Bolojan afirmă că România cheltuie în fiecare an 150 de miliarde de lei mai mult decât încasează, suma fiind echivalentă cu totalul salariilor plătite în fiecare an pentru sistemul public. El precizează că nu este normal ca de anul viitor să fie majorate taxe, iar banii să se ducă în salariile unor aparate publice ”care nu se justifică”.
”Noi cheltuim, într-un an, aproximativ 150 de miliarde de lei în plus faţă de ceea ce ne putem permite. Adică 30 de miliarde de euro. Gândiţi-vă că fondul total de salarii în sistemul public din România este cam de 150 de miliarde de lei. Deci dacă România, să spunem, anul acesta, ar fi lucrat investiţiile pe care le are şi s-ar fi comportat normal, dacă n-am fi luat aceste împrumuturi, n-am fi putut plăti niciun salariu în sectorul public. Asta trebuie să înţeleagă oamenii. Adică nu e de glumă pe această situaţie”, a afirmat Ilie Bolojan, joi seară, la Antena 3.
El a precizat că România plăteşte, de asemenea, dobânzi de aproximativ 55 de miliarde de lei, echivalentul a 11 miliarde de euro, premierul catalogând drept ”nesuportabile” aceste dobânzi.
”Asta este o realitate care, indiferent cine este premier, indiferent cine este guvern, se va lovi de ea, nu poate să fugă. Şi atunci, ce trebuie făcut? Când ştii aceste realităţi financiare, când ştii că ai o presiune imensă, că ne-am extins cheltuielile mai mult decât ne puteam permite, risipindu-ne banii, că am avut uneori impozite dintre cele mai mici în anumite zone şi şi pe alea care le-am avut nu le-am încasat datorită evaziunii, datorită excepţiilor, când am supracontractat investiţii publice peste tot, mult mai mult decât ne-am putea permite, ai trei constrângeri foarte puternice, deci cheltuieli prea mari, venituri prea mici, neîncasate, şi investiţii contractate peste tot, mult mai mari decât le poţi duce, nu se pot corecta aceste lucruri – acestea sunt nişte cifre reci – decât prin nişte reduceri, printr-un mix de măsuri. Ori foarte deschis. (…) Şi de aceea, cum să vă spun, da, de multe ori am fost inflexibil. Pentru că am spus: dom-le, nu mai putem merge, trebuie să reducem cheltuielile din administraţia locală, din administraţia centrală, că nu se poate altfel. Dacă doar mimăm lucrurile, ceea ce este foarte simplu, să mimăm lucrurile, la un moment dat, aceste realităţi vin peste noi, peste o lună, peste două, peste trei. Şi nu mi se pare normal, ca de la 1 ianuarie românii să plătească impozite pe proprietate majorate, pentru că nu am avut ce face. Asta se va întâmpla. Iar banii aceştia, în loc să se ducă în lucrări de investiţii, în comunele şi oraşele unde aceşti oameni locuiesc, pentru că noi nu mai avem bani de la ţara noastră să le dăm să continue, se duc în salariile unor aparate publice, care nu se justifică”, a adăugat prim-ministrul.