China promite creşterea consumului intern şi dezvoltarea tehnologică, pe fondul tensiunilor cu SUA

Știri de azi | China promite creşterea consumului intern şi dezvoltarea tehnologică, pe fondul tensiunilor cu SUA - Știri de azi |
#image_title

Liderii chinezi au anunţat joi, în cadrul reuniunii ”Plenului al Patrulea”, intenţia de a impulsiona consumul intern în următorii cinci ani şi de a accelera dezvoltarea tehnologică internă, în contextul tensiunilor economice şi comerciale tot mai accentuate cu Statele Unite, relatează CNBC.

Potrivit comunicatului oficial difuzat de presa de stat, obiectivul principal este ”extinderea viguroasă a cererii interne”, prin stimularea consumului şi investiţiilor eficiente.

Beijingul vizează un echilibru între cerere şi ofertă, bazându-se pe principiul că ”noua cerere generează noi surse de ofertă, iar oferta creează la rândul ei cerere.”

Deşi documentul nu menţionează ţări străine, accentul pus pe autosuficienţă tehnologică şi pe ”consolidarea influenţei internaţionale” vine în contextul restricţiilor tot mai severe impuse de SUA asupra accesului Chinei la tehnologii avansate.

Economiştii consideră că Beijingul preferă, în continuare, să stimuleze consumul prin investiţii, în infrastructură urbană, servicii publice şi îngrijirea vârstnicilor, mai degrabă decât prin sprijin direct pentru populaţie, cum s-a întâmplat în SUA după pandemia de Covid-19.

În paralel, China îşi menţine obiectivul de creştere economică de 5% pentru 2025 şi planurile pe termen lung până în 2035, când îşi propune să facă ”un salt semnificativ” în domeniul tehnologiei, apărării şi producţiei industriale.

Liderii au cerut, de asemenea, ”accelerarea dezvoltării unei naţiuni manufacturiere puternice” şi o ”modernizare de înaltă calitate” a sectorului imobiliar, aflat în criză, alături de continuarea eforturilor de reducere a emisiilor de carbon.

Vicepremierul He Lifeng, participant la reuniune, va efectua în zilele următoare o vizită în Malaezia, în cadrul negocierilor comerciale cu Statele Unite, într-un moment în care se anticipează o posibilă întâlnire între preşedinţii american şi chinez la finalul lunii.

 

Știri de azi | Donald Trump l-a graţiat pe fondatorul Binance, Changpeng Zhao - Știri de azi |

Donald Trump l-a graţiat pe fondatorul Binance, Changpeng Zhao

Știri de azi | Bărbatul suspectat că a provocat incendiul mortal de la Los Angeles Palisades pledează nevinovat - Știri de azi |

Bărbatul suspectat că a provocat incendiul mortal de la Los Angeles Palisades pledează nevinovat