Vinicius l-a insultat pe Xabi Alonso la ieşirea sa din teren în timpul El Clasico, anunţă presa spaniolă

Știri de azi | Vinicius l-a insultat pe Xabi Alonso la ieşirea sa din teren în timpul El Clasico, anunţă presa spaniolă - Știri de azi |
#image_title

Furios după ce a fost înlocuit în minutul 71 al meciului dintre Real Madrid şi FC Barcelona, duminică (2-1), Vinicius s-a dus direct la vestiare şi a avut cuvinte foarte dure la adresa antrenorului său, Xabi Alonso.

Iincidentul a devenit rapid subiect de discuţie, iar postul de televiziune DAZN Spania a lansat o adevărată bombă în cursul serii, prezentând, graţie unei camere izolate, toate reacţiile brazilianului.

Când şi-a dat seama că trebuie să iasă, „Vini” a părut iniţial foarte surprins: „Eu? Eu? Mister, mister”, a exclamat el, cu braţele larg deschise. Apoi, situaţia a degenerat. „ Părăsesc echipa, plec, prefer să plec”, a spus el furios, îndreptându-se direct spre vestiare.

Apoi s-a luat direct de antrenorul său spaniol: „Du-te dracului”, a strigat el de mai multe ori, în portugheză, apoi în spaniolă. La care Xabi Alonso i-a răspuns: „Vino, Vini, la naiba!”

Jucătorul brazilian a intrat apoi în vestiar, înainte de a reveni pe banca de rezerve. Potrivit Marca, antrenorul portarilor de la Real Madrid, Luis Llopis, l-a convins să se calmeze şi să vină să-şi susţină coechipierii într-un final de meci agitat.

În cadrul conferinţei de presă, Xabi Alonso a dezamorsat începutul polemicii, indicând că incidentul va fi rezolvat intern. „În ceea ce priveşte incidentul cu Vinicius, vom discuta despre asta în privat”, a comentat el simplu. La rândul său, atacantul madrilen a părut liniştit pe contul său de Instagram, bucurându-se de o „duminică frumoasă acasă”, înainte de a scrie: „Hai Real Madrid!”

Dar aceasta nu a fost singura altercaţie în care Vinicius a fost implicat duminică. La întoarcerea pe banca de rezerve, jucătorul s-a remarcat din nou atacându-l pe Lamine Yamal. Starul echipei Barça a aprins spiritele acuzând Realul că „fură”. Aşa că, la fel ca Dani Carvajal, brazilianul i-a cerut să vorbească mai puţin, înainte de a-l invita în afara terenului pentru a discuta.

 

Știri de azi | ”N-ar fi bine”. Trump exclude să treacă la vicepreşedinţie pentru a rămâne la Casa Albă în 2028, după ce Bannon dezvăluie în The Economist o ”strategie” în acest sens, care va fi dezvăluită ”la momentul oportun” - Știri de azi |

”N-ar fi bine”. Trump exclude să treacă la vicepreşedinţie pentru a rămâne la Casa Albă în 2028, după ce Bannon dezvăluie în The Economist o ”strategie” în acest sens, care va fi dezvăluită ”la momentul oportun”

Știri de azi | Volumul “Draga mea Missy”, care cuprinde corespondenţa ducesei de Saxa-Coburg-Gotha cu fiica sa Maria, principesa României, lansat la MNIR - Știri de azi |

Volumul “Draga mea Missy”, care cuprinde corespondenţa ducesei de Saxa-Coburg-Gotha cu fiica sa Maria, principesa României, lansat la MNIR