Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 a avut loc luni seara în oraşul Sindirgi, situat în provincia Balikesir, din vestul Turciei, a anunţat agenţia turcă pentru gestionarea dezastrelor AFAD. Cutremurul, care s-a produs la ora locală 22:48 (21:48, ora României), a fost resimţit şi în multe alte oraşe din vestul ţării, printre care Istanbul şi Izmir, potrivit aceleiaşi surse, care nu a raportat victime, relatează AFP şi Anadolu.
Institutul american pentru monitorizare geologică USGS a apreciat că seismul a avut o magnitudine de moment de 6 şi s-a produs la o adâncime de 8 km, cu epicentrul la 4km est-sud-est de oraşul Sindirgi.
Agenţia Anadolu scrie că seismul, care a fost resimţit în multe provincii din regiunile Marmara şi Marea Egee, inclusiv Balıkesir, İzmir, Bursa, Istanbul, Tekirdağ, Kocaeli şi Sakarya, a avut loc la o adâncime de 5,99 kilometri.
În august, în acelaşi oraş, a avut loc un cutremur de aceeaşi magnitudine. O persoană a murit şi 29 au fost rănite atunci.
„Trei clădiri şi un magazin – evacuate după cutremurul anterior – s-au prăbuşit. Nu au existat victime”, a anunţat ministrul turc de interne Ali Yerlikaya la canalul privat turc CNN Türk. „Jandarmeria noastră a finalizat prima fază a căutărilor. Nu s-au constatat zone prăbuşite în sate. Nu a existat niciun impact negativ asupra vieţii locuitorilor”, a adăugat ministrul.
Imagini cu cel puţin un imobil distrus şi alte clădiri avariate în Sindirgi au fost difuzate luni de agenţia privată turcă DHA.
Cel puţin 26 de replici s-au produs în decurs de o oră după cutremurul iniţial, potrivit Anadolu.
Imaginile camerelor de supraveghere au surprins panica locuitorilor, care au ieşit în stradă şi în parcuri, lustre care se clatină, apa dintr-o piscină care se împrăştie şi se revarsă şi produse care se clatină pe rafturi.
Autorităţile din provincia Balîkesir, unde a fost epicentrul cutremurului, au decis ca şcolile să fie închise marţi, iar femeile însărcinate şi persoanele cu dizabilităţi din instituţiile publice să rămână acasă o zi, în concediu administrativ.
Turcia este traversată de mai multe falii care au provocat numeroase tragedii în trecut. Sud-estul ţării a fost lovit de un cutremur violent în februarie 2023, care a provocat cel puţin 53.000 de decese şi a devastat Antakya, fosta Antiohia.


