Prin societatea noastră civilă este o fâțâială demnă de milă. Care mai de care iese în față, bătându-se cu pumnu-n piept cum că „el știa de câteva luni”. Măi, să fie! Așadar, iaca, doar eu sunt ăla care a aflat atunci când scriau ucrainenii despre subiect. În rest, în stânga și-n dreapta, doar oameni informați! Asta e, o înhățăm și pe-asta, doar știm bine că „după război mulți viteji se-arată”. Doar că partea interesantă abia acum urmează și pe asta n-o înțelege mai nimeni.
Ce-a avut Trump de-a retras soldații de-aici? Chipurile trebuie să reechilibreze situația în alte colțuri ale lumii, cel puțin asta ne-a spus cu subiect și predicat tefeleul de la Ministerul Apărării. Acum nu i-aș lua-o în nume de rău. E posibil să nu fi înțeles, exact așa cum Țoiu n-a priceput motivul pentru care a convocat-o Rubio. Ea, săraca, a mers acolo bănănăind șabloane precum o curcă plouată, în timp ce ăla i-a spus cu subiect și predicat că SUA își redimensionează bazele din România. Iar ea, în creieru-i bântuit de vidul cosmic, a bănuit că asta înseamnă creșterea efectivelor. Acum și Moșteanu, preluat de toată media autohtonă, ne spune că SUA au nevoie să-și suplimenteze forțele militare din alte părți ale lumii. Într-adevăr, mi se pare justă explicația, mai ales în condițiile în care acele „alte părți ale lumii” înseamnă Fort Riley, Kansas, locul unde s-au dus trupeții americani dislocați din România!
Acum, să-mi fie scuzată expresia, dar doar un prost poate crede că SUA – în criza bugetară care o încearcă – și-ar retrage soldații plătiți de România(că doar turcu’ mioritic plătește aici felicitările, masa și dansul) pentru a-i duce în SUA unde să fie plătiți de la bugetul Unchiului Sam. Așadar, devine clar că alta e socoteala și-o veți înțelege imediat.
Oricum ați da-o, mișcarea este una cât se poate de transparentă: singurul motiv pentru care soldații ăia au plecat de-aici ține strict de înțelegerile pe care Trump le are cu Putin. Fără doar și poate, retragerea din România este un moment simbolic, un semnal pe care Administrația Trump îl dă Moscovei, solicitându-i trecerea la punctul următor. Dar care poate fi acesta?
Nu vă uitați în Ucraina deoarece nu cred că pasul următor va fi în Europa. Aici treburile par tranșate și, dacă vreți, ceva îmi spune că s-a agreat asupra revenirii la acel „not an inch” încălcat grosolan de SUA&NATO. Altă miză pentru retragere nu există. Iar momentul este unul de-a dreptul fabulos.
Dacă vreți să găsim un moment congruent al istoriei, vă voi spune că ceea ce s-a întâmplat acum este similar ca importanță căderii Zidului Berlinului. Cu alte cuvinte, acum suntem undeva în 9-10 noiembrie 1989. Știu, veți spune că aberez, că halucinez, dar v-am dat un moment similar ca importanță din istoria recentă!
Dacă vreți am și alte evenimente istorice care rimează teribil de bine. De exemplu, aș putea spune că plecarea trupelor americane, din punct de vedere simbolic, e un fel de Retragere Aureliană. Imperiul se retrage de la periferii deoarece trebuie să-și scurteze liniile de apărare. Motivele de-atunci sunt identice celor de-acum. Imperiul e sleit, nu mai face față luptei obositoare cu dușmanii externi și, mai ales, cu cei interni. Retrăgându-se, caută să-și mai salveze ceea ce mai poate fi salvat. Doar că nu mai e mare lucru. Până acum a tot blufat, iar în momentul de față tremură în fața perspectivei ca vreunul dintre cei de la masă să „dea cu sec”.
Ce rămâne în urma Imperiului? Fix ceea ce-a rămas mereu: un imens grup de nătângi, de lingăi care, până acum erau obișnuiți să aibă spatele asigurat de „Înalta Poartă”. Care „Înaltă Poartă” s-a volatilizat, lăsându-i față în față cu supușii ai căror colți sunt însetați de răzbunare. Chestiunea e mult mai simplă decât pare: până acum periferiile imperiului nu aveau relevanță economică, dar se salvau politic. Acum spatele politic a dispărut și totul a rămas în aer. Puterea merge în virtutea inerției până când omul simplu va constata cu ochiul liber că „regele e gol”. Iar atunci să vedeți frumusețe!
„Nu, nu-i așa!” – vor striga unii. „Ai uitat că Europa îi sprijină?” Nu, în general eu nu uit nimic, doar că am propriile întrebări, din care cea mai relevantă este „Cine e Europa?”. Și, mai ales, „ce se va alege de ea?”. Trump, dacă vreți, caută cu disperare să scape de Europa, adică să termine cu NATO. Și cum poate face asta? Ar putea, de exemplu, să rupă tratatul prin părăsirea bruscă a alianței. Însă ce credibilitatea ai mai avea dacă te-ai auto-sabota, aruncând la gunoi un tratat pe care tocmai tu, din rațiuni istorice, l-ai fondat? Și-atunci cum ar putea găsi ieșirea? Ideea e că, din punctul de vedere al diplomației americane ieșirile de acest tip se fac după un tipar extrem de clar, pe care vi-l voi descrie în continuare.
Pasul unu al unei astfel de acțiuni este cel de reframing, de schimbare a narațiunii. În acest pas absolut toate elementele pe care se mizase la crearea unui tratat sunt combătute. Cel de-al doilea pas este cel al fabricării alternativelor, adică cel în care, peste noapte, apar „inițiative independente” menite a face același lucru pe care-l face tratatul din care SUA vrea să iasă. Cel de-al treilea pas este cel al „morcovului și bâtei”, în care morcovul e reprezentat de diverse „cedări”, iar bâta e reprezentată de acțiuni efective de retragere. Penultimul pas este cel la nivel politic intern, în care clasa politică(Congresul), think tank-urile și media americană ajung la un „consens” în ceea ce privește necesitatea abandonării respectivului tratat. Iar ultimul pas este cel de etapizare, în care SUA se retrag treptat. Inițial totul pare o „restructurare”, după care se fac diverse negocieri zgomotoase cu partenerii în urma cărora aceștia își asumă diverse elemente anterior gestionate de SUA, totul pentru a da exemplu de control. Mai mult, se vor găsi „argumente istorice” din care să rezulte că SUA nu pleacă, ci rămâne ancorată. Cu toate că ultimul pas realizează ieșirea de facto a SUA din tratatul respectiv, mai sunt doi pași esențiali pentru salvarea imaginii publice: cel de gestionare a reacțiilor externe – prin care se trimit mesaje clare în zonă din care să rezulte că că „retragerea nu e un semn de slăbiciune, ci o redefinire”, SUA rămânând adânc implicată în respectivul tratat, chiar dacă nu mai e parte a sa – și cel de gestionare a imaginii în care limbajul ar fi foarte atent controlat, prin evitarea unor termeni duri, precum „dizolvare” sau „desființare”, aceștia urmând a fi înlocuiți de „recalibrare”, „redeployment of responsibilities” s.a.m.d.
Ei bine, cum arată acum NATO, privit prin intermediul tradiției diplomatice americane? SUA au renunțat la Ucraina pe care au vârât-o în ograda Europei cu dispoziția seacă: „spălați-vă pe cap cu ea!”. Narațiunile în ceea ce privește NATO sunt de mult schimbate, Trump vorbind despre NATO cu apelativul „ei”, adică exact ca ceva extern, din care SUA nu face parte. De exemplu, referitor la armele eliberate Ucrainei, Trump a dat asigurări că „vor fi plătite de NATO”, cu alte cuvinte, Bugetul SUA nu va fi afectat! De asemenea, am văzut deja retorica privind necesitatea unei armate europene, care să-și asume mai mult din obiectivul de apărare a continentului. „ReArm Europe Plan”/„Readiness 2030”, este clar parte a „instituțiilor alternative” care trebuie să apară, iar vânzarea de arme e compensată de retrageri spectaculoase de trupe. Asta în timp ce, teoretic, SUA înrăutățesc limbajul diplomatic la adresa Rusiei, înaintând inclusiv sancțiuni drastice. „SUA ne-a introdus mai multe sancțiuni acum decât pe vremea lui Biden” – spunea însuși Putin într-o întâlnire a cărei menirea era întărirea sentimentului patriotic al soldaților. Absolut tot se petrece după un tipic exact ca la carte.
Contraofensiva europenilor este una cât se poate de disperată și radicală. Ei caută să contracareze tentativa lui Trump după „liniile de apărare” stabilite în timpul Administrației Trump. Care-s acestea? În principal piedici din partea cozilor de topor din statul subteran american, la pachet cu acțiuni de incitare a Rusiei, în speranța obținerii unei reacții prin intermediul căreia să se poată solicita declanșarea Articolul 5 al NATO. Toată nebunia cu dronele rusești și acum cu baloanele meteorologice din Belarus care închid aeroporturi din proximitate sunt simple scenarii menite a „responsabiliza SUA”. Și, probabil, cel mai vizat element ar fi un atac al Rusiei către un stat NATO, iar pentru aceasta europenii forțează narațiunea „rachetelor cu rază lungă de acțiune eliberate Kievului”.
A fost mult prea marketatul „Program Flamingo” prin intermediul căruia Ucraina a dezvoltat intern o rachetă cu rază lungă de acțiune, utilizând tehnologie occidentală(în principal livrată de Anglia). Ceea ce a ieșit a fost un bluf de zile mari. Rachetele Flamingo zboară la 50 metri înălțime și o fac cu o viteză atât de mică încât există inclusiv filmări din dronă care urmăresc racheta pe traseul său. Știri precum „O rachetă Flamingo se îndreaptă spre Moscova” fac deliciul presei ruse, la fel ca pantera bulgărească scăpată de la grădina zoologică. În mod evident, toate au fost date jos, doar neatenția putând face posibilă ca o astfel de rachetă să-și atingă ținta.
Posibilitatea Tomahawk s-a încercat a fi utilizată pentru a permite europenilor să elibereze rachete cu rază lungă de acțiune Kievului. S-a dorit un fel de angajament precum cel în care nemții au trimis tancurile în Ucraina, beneficiind de garanția că SUA vor trimite la rândul lor tancuri acolo. Acum au beneficiat de un sprijin al statului subteran american, care generase inclusiv buzz-ul că „eliberarea rachetelor e iminentă”. Ce s-a întâmplat? Trump le-a tăiat brutal aripile.
Există posibilitatea unui atac major rusesc? Răspunsul este mai degrabă nu, dar asta depinde inclusiv de acțiunile ostile desfășurate de occidentali în Rusia. Când șeful FSB a anunțat că SAS și MI5 intenționează să lovească TurkStream, Rusia a trimis un mesaj clar de linie roșie. Ceea ce a însemnat că „vor exista consecințe”. Care pot fi acestea? Cu siguranță Rusia nu se va mai antrena cu vreo altă națiune într-un război de uzură. În Ucraina are nevoie să ducă războiul în felul în care se duce deoarece rușii îi percep pe ucraineni ca pe frați. Ori fratele poți să-l bați, dar n-ai voie să-l omori. De aceea intervenția Rusiei în Ucraina e chirurgicală din punctul de vedere al victimelor civile. Puteți fi siguri că statele occidentale nu vor avea parte e un asemenea tratament! Fără doar și poate opțiunea Rusiei va fi una radicală, de pacificare totală, prin trimiterea unui Oeșnik la Paris sau, mai nou, a unui Poseidon pentru Londra. Va însemna însă asta o revenire a SUA pe poziție de forță?
Personal nu cred! De fapt, tradiția diplomatică americană îi va face să creeze un spectacol disproporționat pe la organizațiile internaționale(ONU, de exemplu), unde să condamne, timp în care în presa internă se răspândește scenariul cu moartea definitivă a planetei. Astfel, bazându-se pe acest element, SUA nu vor activa Articolul 5 deoarece se va vorbi atunci de „necesitatea găsirii unei căi de mijloc”. Mesajele ar fi unele de genul: „SUA acţionează pentru a stabiliza situaţia şi a preveni o conflagraţie nucleară globală; schimbările de angajament sunt măsuri de gestionare a riscului, nu abandon”. Asta în timp ce presa globală ar da ascultare părții rusești care ar prezenta dovezile agresiunii statului respectiv asupra Rusiei, motiv pentru ca SUA să considere că statul respectiv a acționat unilateral, punând în pericol toate țările Alianței. Ceea ce i-ar sufla vânt în pânze lui Trump pentru a marketa pe plan intern necesitatea ieșirii din NATO deoarece „iată la ce riscuri expunem SUA”. După care se va merge pe același parcurs.
Ceea ce însă e cât se poate de logic e determinarea americanilor de a părăsi Europa pentru a mai salva ceea ce se poate salva. Și, probabil, pentru a hali Groenlanda la pachet, cu binecuvântarea rușilor, desigur. Am spus-o de mai multe ori și o repet: SUA nu mai e capabilă să asigure securitatea lumii. Are de ales între două scenarii: cel al unei căderi controlate și cel al unei continuări a luptei pentru supremație până când, subit, își vor da duhul. Trump încearcă prima cale, după ce Biden a încercat-o pe cea de-a doua. Asta e realitatea, asta e lumea. Adevărul e că, din nou, americanii au venit pe-aici la furat, după care ne-au lăsat cu fundu-n baltă să conștientizăm că e nasol când te cerți cu vecinii. Într-un fel, iar am fost proști. Ca în cea mai mare parte a istoriei, din păcate!
