Putin afirmă ironic că o susţine pe Kamala Harris. Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe îi transmite să înceteze să vorbească despre alegerile americane şi să înceteze să se amestece în aceste alegeri

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, a reacţionat după ce preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, ironic, că o susţine pe candidata democrată în alegerile prezidenţiale din SUA, Kamala Harris, despre care a spus că are ”un râs molipsitor”. Kirby i-a transmis liderului de la Kremlin să înceteze să vorbească despre alegerile americane şi să înceteze să se amestece în aceste alegeri.

„Preferatul nostru, dacă se poate numi aşa, a fost actualul preşedinte, domnul [Joe] Biden. Dar a fost scos din cursă şi a recomandat tuturor susţinătorilor săi să o susţină pe doamna Harris. Ei bine, aşa vom face – o vom susţine”, a spus Putin joi la un forum economic, la Vladivostok.

„Ea râde atât de expresiv şi de molipsitor, încât înseamnă că se descurcă bine”, a mai afirmat el, adăugând că alegerea aparţine poporului american şi va fi respectată.

În replică, John Kirby i-a transmis liderului de la Kremlin să înceteze să vorbească despre alegerile americane şi să înceteze să se amestece în aceste alegeri.

”Domnul Putin ar trebui să nu mai vorbească despre alegerile noastre, punct. El nu ar trebui să favorizeze pe nimeni într-un fel sau altul. Singurul care ar trebui să determine cine este următorul preşedinte al Statelor Unite este poporul american. Şi am aprecia foarte mult dacă domnul Putin ar înceta: A – să mai vorbească despre alegerile noastre şi B – să se amestece în ele”, a declarat consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe John Kirby, răspunzând unei întrebări.

Agenţia rusă TASS a relatat despre reacţia Casei Albe, scriind că ”administraţia SUA a fost iritată de comentariile ironice ale preşedintelui rus Vladimir Putin despre alegerile prezidenţiale din Statele Unite”.

O comisie a Senatului SUA va audia reprezentanţii a patru companii cu privire la utilizarea de semiconductori americani în armele ruseşti

Telegram îşi schimbă politica după arestarea lui Durov