Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID), banca naţională de dezvoltare a României, va lansa săptămâna următoare un instrument de garanţie de portofoliu, care va mobiliza finanţări de 8,8 miliarde de lei pentru IMM-uri, din care 6 miliarde de lei reprezintă alocarea pentru 2026, a anunţat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare la Profit Financial.forum Ediţia a VIII-a. Aproximativ 26.000 de companii vor fi sprijinite prin acest program, prin finanţare generată în piaţă, prin intermediari bancari şi IFN-uri partenere.
BID este deţinută de stat, prin intermediul Ministerului Finanţelor.
La programul Garanţia de Portofoliu pentru IMM-uri vor participa 13 bănci comerciale şi 4 IFN.
“O veste bună pe care o avem împreună cu băncile. Este vorba de garanţia de portofoliu pe care o lansează BID, va fi lansată săptămâna următoare, şi prin care IMM-urile vor beneficia de nişte sume consistente pentru următorii doi ani. Aceste sume nu au impact direct asupra deficitului, dar în acelaşi timp stimulează creşterea. Este vorba de 8,8 miliarde lei, cu 6 miliarde lei alocare în 2026 pentru IMM-uri. Este o sumă mare. Nu prea am popularizat acest program, dar mi se pare primul pas important pe care îl facem în direcţia relansării economiei. Se completează şi cu ceilalţi bani pe instrumente financiare, pe fondul de participare regională, unde avem alţi 300 de milioane de euro pentru trei regiuni în 2026. În total ar fi 1,5 miliarde de euro care sunt pentru IMM-uri, pentru investiţii, împreună cu băncile”, a , luni, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
Potrivit acestuia, acest program începe în decembrie şi adresează anul 2026.
”Mi se pare un program extrem de important pe care îl demarăm şi va avea un impact important în economie în 2026. Multumesc băncilor pentru că au avut un interes sporit în această privinţă şi au aplicat la această garanţie de portofoliu. Sunt partenerii noştri în acest proiect important şi în acest prim pas spre relansarea economiei”, a adăugat ministrul.
Instrumentul de garanţie de portofoliu pentru IMM-uri va viza aproximativ 26.000 de companii în următorii 3 ani, prin finanţare generată în piaţă, intermediari bancari şi IFN-uri partenere.
Valoarea totală a finantarilor disponibile se ridică la circa 12,6 miliarde lei, pentru perioada menţionată, din care 6 miliarde de lei în 2026.
În cadrul programului de 8,8 miliarde de lei pentru 2025-2027, Garanţia de Portofoliu pentru IMM-uri, săptămâna următoare încep semnările convenţiilor de garantare cu bancile, 13 bănci comerciale şi 4 IFN.
Se estimează că vor fi finanţate prin instrumentul BID peste 26.000 de IMM, iar valoarea totală a finanţărilor noi cu instituţiile financiare se ridică la 12,6 miliarde lei.
Garanţia de portofoliu pentru IMM este primul produs operaţionalizat de BID şi acoperă unul dintre pilonii strategici ai BID, acela de a extinde accesul la finantare pentru IMM-uri. Prin acest instrument, BID garantează până la 70% din valoarea finanţării unui IMM, respectiv până la 80% în cazul întreprinderilor deţinute sau administrate de femei ori al înteprinderilor implicate în proiecte inovatoare şi sustenabile.


