Cele două trupuri neînsufleţite care pluteau în zona Gura Portiţei nu au putut fi recuperate/ Operaţiunea, dificilă din cauza degradării accentuate a acestora

Reprezentanţii Autorităţii Navale Române nu au putut recupera cele două trupuri neînsufleţite care pluteau, la începutul săptămânii, pe mare, în zona Gura Portiţiei, explicând că operaţiunea a fost dificilă şi din cauza degradării accentuate a acestora. Trupurile puteau fi ale celor doi bărbaţi daţi dispăruţi în 31 august, după ce s-au îmbăiat la gura de vărsare a Braţului Sfântu Gheorghe în Marea Neagră.

”Operaţiunea de recuperare a celor două corpuri neînsufleţite, desfăşurată în data de 3 septembrie, la  aproximativ şapte mile sud-est de Gura Portiţei, a fost dificilă din cauza degradării accentuate a acestora, urmare a temperaturilor ridicate, fapt care a impus limitări în acţiunile echipelor de intervenţie. Vizibilitatea redusă pe timpul nopţii, coroborată cu condiţiile hidrologice din zonă, nu au permis monitorizarea continuă a trupurilor neînsufleţite, ceea ce a condus la imposibilitatea recuperării acestora”, au transmis, vineri, reprezentanţii Autorităţii Navale Române. 

 
Ei au menţionat că acest caz este în continuare în atenţia autorităţilor, că rămâne în vigoare avizul către navigatori şi se relaţionează permanent cu navele care se află în zonă. 

 
ANR anunţa, marţi, că a început o operaţiune de recuperare a două trupuri neînsufleţite care pluteau în zona Gura Portiţei, alerta fiind dată de un pescador aflat în zonă. Aceste corpuri ar putea fi ale celor doi bărbaţi, în vârstă de 59 şi 63 de ani, care au fost daţi dispăruţi în 31 august, după ce s-au îmbăiat la gura de vărsare a Braţului Sfântu Gheorghe în Marea Neagră.

Prezent fizic pentru prima dată la o reuniune a Grupului Ramstein, Volodimir Zelenski le-a cerut aliaţilor să ignore „liniile roşii” ale Moscovei şi să ridice restricţiile în privinţa armelor cu rază lungă de acţiune

Bucureşti – Accident în care au fost implicate patru maşini, pe o stradă din sectorul 5. Şoferul care a provocat accidentul nu a fost găsit