Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională Marius-Gabriel Lazurca se declară ”îngrijorat” pentru muncitorii români care participau la renovarea Torre dei Conti din Roma. ”Sper din inimă să fie salvat cât de curând compatriotul nostru prins încă sub dărâmături”, afirmă el.
”Sunt îngrijorat de soarta lucrătorilor români care participau la renovarea Torre dei Conti din Roma. Sper din inimă să fie salvat cât de curând compatriotul nostru prins încă sub dărâmături”, a scris, pe X, Marius-Gabriel Lazurca.
El le-a transmis însănătoşire grabnică celor răniţi, menţionând că are încredere în salvatorii italieni.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a confirmat că doi români au fost răniţi în urma prăbuşirii, luni după-amiază, a unei părţi a turnului medieval Torre dei Conti, din apropierea Colosseumului şi a Forumului Roman, aflat în renovare. Potrivit sursei citate, unul dintre muncitori are 48 de ani, iar celălalt are 66 de ani. „Atât la spital, unde a fost transportat primul muncitor român salvat, cât şi la faţa locului unde situaţia este încă critică şi muncitorul român este prins sub dărâmături în acest moment, avem colegi prezenţi pentru asistenţa consulară şi comunicarea cu autorităţile italiene”, informează ministrul.
MAE a precizat că românul dus la spital a fost rănit uşor şi este în afara oricărui pericol, iar în cazul celui blocat sub dărâmături echipele de intervenţie fac eforturi pentru a-l scoate.
					
						
				

