Belarusul, criticat dur la ONU din cauza ”reprimării sistematice”, urmăririlor penale cu caracter politic şi torturii generalizate

Știri de azi | Belarusul, criticat dur la ONU din cauza ”reprimării sistematice”, urmăririlor penale cu caracter politic şi torturii generalizate - Știri de azi |
#image_title

Belarusul a fost criticat dur, luni, la ONU, de către numeroase ţări care-i deplâng bilanţul în domeniul drepturilor omului şi îl acuză de reprimare sistematică, urmăriri penale cu caracter politic şi tortură generalizată, relatează AFP.

În cadrul unei examinări a situaţiei drepturilor omului în Belarus, la sedul ONU, la Geneva, mulţi diplomaţi şi-au exprimat îngrijorările puternice faţă de deteriorarea situaţiei, pe fondul denunţării unor acte care pot constitui ”crime împotriva umanităţii”.

Ambasadorul Norvegiei, Tormod Endresen, a cerut Belarusului ”să pună capăt reprimării sistematice şi urmăririlor penale cu caracter politic, detenţiilor, torturilor şi persecutării opozanţilor politici şi famiilor lor”.

În cursul Examinării Periodice Universale (EPU), în care cele 180 de state membre ONU dunt obligate să se supună la fiecare  patru, cinci ani, adjunctul ministrului belarus de Externe Igor Sekreta a respins majoritatea criticilor, pe care le-a catalogat drept ”amestecuri în afacerile interne” ale ţării sale.

El a contestat îngrijorările exprimate de către diplomaţi cu privire la un număr imporant de deţinuţi politici care înţeasă închisorile belaruse.

”Ţin să subliniez că tentativele de prezentare a contravenienţilor (…) drept deţinuţi politici sau victime ale libertăţii de exprimare sunt larg exagerate”, a declarat el.

În criticile sale, reluate de către numeroşi alţi diplomaţi, ambasadoare britanică însărcinată cu drepturile omului la Geneva Eleanor Sanders a denunţat ”reprimarea generalizată a societăţii civile, presei independente şi opoziţiei politice” în Belarus începând din 2020.

Organizaţii de apărarea drepturilor omului estimează în continuare la aproximativ 1.000 numărul deţinuţilor politici în Belarus, o ţară condusă începând din 1994 de către Aleksandr Lukaşenko, un aliat apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Mulţi dintre ei sunt persoane care au fost arestate în timpul reprimării ce a urmat realegerii contestate în 2020 la şefia statului a lui Aleksandr Lukaşenko, inculpate în baza unor acuzaţii considerate de către organizaţiile de drepturile omului ca fiind de natură politică.

Ambasadoarea Belarusului Larisa Belskaia a denunţat tentative ale unor ţări din Occident de a ”manipula subiectul prin avansarea unor versiuni despre pretinsa ilegalitate a rezultatelor alegerilor prezidenţiale”, pe care o consideră o tentativă de justificare a sanţciunilor impuse ţării sale.

Unii diplomaţi au cerut Belarusului să-şi înceteze susţinerea Rusiei în Războiul din Ucraina.

Reprezentantul Rusiei, Evgheni Ustinov, a catalogat, în replică, drept politizată abordarea mai multor state din Occident cu privire la situaţia Belarusului.

Știri de azi | Monica Althamer: Suntem, în opinia mea, un pic mai rău decât eram acum zece ani în ceea ce priveşte marii arşi şi nu mă refer aici la experienţă, ci mă refer şi la răspunsul nostru în astfel de situaţii - Știri de azi |

Monica Althamer: Suntem, în opinia mea, un pic mai rău decât eram acum zece ani în ceea ce priveşte marii arşi şi nu mă refer aici la experienţă, ci mă refer şi la răspunsul nostru în astfel de situaţii

Știri de azi | Serie A: Lazio a câştigat cu 2-0 ultimul meci al etapei a zecea, cu echipa Cagliari - Știri de azi |

Serie A: Lazio a câştigat cu 2-0 ultimul meci al etapei a zecea, cu echipa Cagliari