Acţiunile Nvidia au urcat luni cu 3% după ce SUA a aprobat vânzarea de cipuri către Emiratele Arabe Unite, printr-un acord cu Microsoft

Știri de azi | Acţiunile Nvidia au urcat luni cu 3% după ce SUA a aprobat vânzarea de cipuri către Emiratele Arabe Unite, printr-un acord cu Microsoft - Știri de azi |
#image_title

Microsoft a anunţat luni că a obţinut licenţe de export pentru a livra cipuri Nvidia către Emiratele Arabe Unite (EAU), o decizie care ar putea accelera ambiţiile regiunii de a deveni un centru global al inteligenţei artificiale, transmite CNBC.

Compania a precizat că este prima firmă autorizată de administraţia preşedintelui Donald Trump să efectueze astfel de livrări, după aprobarea din septembrie de către Departamentul Comerţului al SUA, bazată pe ”măsuri actualizate şi stricte de securitate tehnologică”.

Licenţele permit transportul echivalentului a 60.400 de cipuri A100, inclusiv GPU-uri de generaţie nouă GB300 produse de Nvidia.

”Deşi aceste cipuri sunt extrem de performante, mai important este impactul lor pozitiv asupra EAU. Le folosim pentru a oferi acces la modele avansate de inteligenţă artificială de la OpenAI, Anthropic, furnizori open-source şi Microsoft însăşi.”, a scris Microsoft într-o postare pe blog.

După anunţ, acţiunile Nvidia au crescut cu 3% luni, iar titlurile Microsoft au înregistrat o uşoară apreciere.

Azad Zangana, şeful analizei macroeconomice pentru statele din Golf la Oxford Economics, a subliniat că cipurile Nvidia sunt ”cruciale pentru ambiţiile EAU de a deveni un jucător global în domeniul AI”.

”Accesul la cele mai avansate cipuri de inteligenţă artificială oferă dezvoltatorilor avantajul competitiv necesar într-un peisaj global extrem de dinamic”, a notat Zangana.

La conferinţa ADIPEC de la Abu Dhabi, preşedintele Microsoft, Brad Smith, a declarat pentru CNBC că relaţiile strânse dintre guvernele SUA şi EAU au jucat un rol cheie în obţinerea aprobării.

”Suntem recunoscători secretarului Comerţului Howard Lutnick pentru eforturile sale de a facilita aceste licenţe de export. Aceasta continuă cooperarea avută anterior cu secretarul [Marco] Rubio şi cu ambele partide politice din SUA. Guvernarea eficientă necesită colaborare bipartizană.”, a spus Smith.

Microsoft a anunţat, de asemenea, că îşi va majora investiţiile în Emiratele Arabe Unite până la un total de 15,2 miliarde de dolari până la sfârşitul deceniului.

Aceasta include o investiţie de 1,5 miliarde de dolari în compania locală de inteligenţă artificială G42 şi peste 5,5 miliarde de dolari în extinderea infrastructurii de cloud şi AI din regiune.

”Investim în încredere, iar combinaţia dintre tehnologie, talent şi încredere este cea care transformă aici EAU într-un pol al inovaţiei în AI şi al economiei viitorului”, a concluzionat Smith.

 

Știri de azi | Suspect acuzat de tentativă de omor, în urma atacului cu cuţitul într-un tren din Marea Britanie - Știri de azi |

Suspect acuzat de tentativă de omor, în urma atacului cu cuţitul într-un tren din Marea Britanie

Știri de azi | OpenAI a semnat un acord de 38 de miliarde de dolari cu Amazon Web Services, marcând prima colaborare cu liderul global în infrastructura cloud - Știri de azi |

OpenAI a semnat un acord de 38 de miliarde de dolari cu Amazon Web Services, marcând prima colaborare cu liderul global în infrastructura cloud