Comandamentul Suprem Aliat pentru Transformare (SACT) şi de Divizia pentru Industrie de Apărare, Inovaţie şi Armament din cadrul Statului Major Internaţional al NATO orgfanizează, în perioada 5-6 noirmbrie, la Bucureşti, NATO-Industry Forum 2025, eveniment care reuşeşte peste 800 de participanţi din 26 state NATO şi partenere, precum şi peste 300 de companii din industria de apărare.
”În perioada 5–6 noiembrie, la Bucureşti, are loc NATO–Industry Forum 2025 (NIF25), desfăşurat sub patronajul Secretarului General al NATO. Evenimentul este organizat de Comandamentul Suprem Aliat pentru Transformare (SACT) şi de Divizia pentru Industrie de Apărare, Inovaţie şi Armament din cadrul Statului Major Internaţional al NATO, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale. Prin găzduirea forumului, România îşi reconfirmă angajamentul de a sprijini dialogul strategic dintre NATO şi industria de apărare”, anunţă, marţi, Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă.
Instituţia anunţă că preşedintele României, Nicişor Dan, şi Secretarul General al NATO, Mark Rutte, vor participa la Forum joi, 6 noiembrie, alături de ministrul apărării naţionale, Liviu-Ionuţ Moşteanu, Tarja Jaakkola, asistenta secretarului general NATO pentru Industria de apărare, Inovare şi Armamente (ASG D2IA), precum şi lideri civili şi militari de rang înalt ai NATO şi Uniunii Europene.
Potrivit ministerului, evenimentul reuneşte peste 800 de participanţi din 26 state NATO şi partenere, precum şi peste 300 de companii din industria de apărare.
”Obiectivele principale ale NIF25 vizează explorarea unor soluţii concrete pentru creşterea capacităţii de apărare a Alianţei, printre care: identificarea mecanismelor inovatoare necesare extinderii producţiei de apărare, valorificarea inovaţiei comerciale, în special a tehnologiilor cu dublă utilizare, precum şi explorarea soluţiilor care ar putea schimba fundamental modul de acţiune în viitor”, a transmis Ministerul Apărării.


