Poliţistul din Constanţa care care a provocat un accident în care trei persoane au fost rănite şi a fugit de la locul faptei este urmărit penal de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Ancheta a arătat că victimele au nevoie de 20-25 de zile de îngrijiri medicale, dar şi că agentul avea o concentraţie de 1,47 g/l alcool pur în sânge.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au anunţat, miercuri, că procurorii au început urmărirea penală faţă de Robert-Vasile Melencu, agent de poliţie rutieră în cadrul Biroului Siguranţă Rutieră al Poliţiei Municipiului Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi vătămare corporală din culpă.
”La data 02 noiembrie 2025, în jurul orei 07:00, deşi avea o îmbibaţie alcoolică de 1,47 g/l alcool pur în sânge la prima probă prelevată, inculpatul a condus un autoturism BMW pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanţa, iar la intersecţia sens giratoriu cu strada I.G. Duca, din cauza neacordării de prioritate la schimbarea benzii de deplasare, a intrat în coliziune cu un autoturism Skoda Fabia, condus regulamentar de persoana vătămată L.M. şi le-a provocat acesteia şi altor două pasagere leziuni traumatice vindecabile în câte 20-25, 3-4, respectiv 20-25 de zile de îngrijiri medicale. După producerea accidentului inculpatul nu a oprit autoturismul, ci l-a condus în direcţia opusă, spre Casa de Cultură a Sindicatelor, părăsind locul accidentului, iar după o distanţă de circa 180 m a provocat un alt accident rutier soldat doar cu daune materiale la alte două autovehicule, apoi a plecat pedestru de la locul faptei”, au afirmat procurorii.
Ulterior, bărbatul s-a prezentat la sediul Poliţiei Rutiere.
El a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Avocatul Cristian Ion a declarat jurnaliştilor că cele trei persoane rănite în accident sunt asistente medicale la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, iar când s-a produs evenimentul rutier acestea se îndreptau către locuinţele lor.
El a precizat şi care este starea victimelor.
”Una dintre victime are fractură de coloană în trei locuri, o altă victimă are patru coaste fracturate şi cea de-a treia victimă are leziuni puţin mai uşoare, însă toate au fost internate în spital şi se află în convalescenţă”, a afirmat avocatul.


