Ministrul Educaţiei: Aştept de la profesorii nemulţumiţi, cei care doresc să protesteze, să protesteze un pic într-un alt mod şi cu alte conţinuturi, fiindcă societatea se uită la noi

Știri de azi | Ministrul Educaţiei: Aştept de la profesorii nemulţumiţi, cei care doresc să protesteze, să protesteze un pic într-un alt mod şi cu alte conţinuturi, fiindcă societatea se uită la noi - Știri de azi |
#image_title

Ministrul Educaţiei, Daniel David, respinge ideile celor care îl acuză că este foarte critic la adresa sindicatelor, el arătând că înţelege şi respectă dreptul sindicaliştilor de a protesta faţă de măsurile luate de Guvern care îi nemulţumesc, dar le solicită cadrelor didactice să fie atente la modul în care îşi manifestă nemulţumirile. ”Aştept de la profesorii nemulţumiţi, cei care doresc să protesteze, să protesteze un pic într-un alt mod şi cu alte conţinuturi, fiindcă lumea se uită la noi, societatea se uită la noi şi nu este în regulă să-şi formeze o imagine de multe ori proastă”, argumentează ministrul.

”Nu am fost critic absolut deloc, eu am şi spus de foarte multe ori şi am şi spus şi public, şi liderilor de sindicat că eu înţeleg mişcarea sindicală faţă de măsurile fiscal-bugetare, acesta este rolul sindicatului şi, ca un democrat, respect acest lucru. Am spus altceva, am spus că parcă aş fi aşteptat şi aştept de la profesorii nemulţumiţi, cei care doresc să protesteze, să protesteze un pic într-un alt mod şi cu alte conţinuturi, fiindcă lumea se uită la noi, societatea se uită la noi şi nu este în regulă să-şi formeze o imagine de multe ori proastă în baza unor exprimări pe care le avem la supărare”, a afirmat, miercuri, ministrul Educaţiei.

 
Daniel David a subliniat că nimeni nu a contestat dreptul pe care angajaţii din sistem îl au de a critica unele măsuri luate de executiv şi de a protesta faţă de acestea.

 
”Am rugat doar să fim atenţi la ce conţinuturi punem şi cum facem acest lucru”, a adăugat Daniel David.

Știri de azi | Ministrul Educaţiei: Orice profesor trebuie să înţeleagă că, dacă copiii încep să vadă temele ca un element negativ, indiferent ce teme le dai, cu toată intenţia bună pe care o ai ca profesor, de fapt vei obţine efecte negative - Știri de azi |

Ministrul Educaţiei: Orice profesor trebuie să înţeleagă că, dacă copiii încep să vadă temele ca un element negativ, indiferent ce teme le dai, cu toată intenţia bună pe care o ai ca profesor, de fapt vei obţine efecte negative

Știri de azi | Premierul Ilie Bolojan l-a primit pe secretarul general al NATO, Mark Rutte: Obiectivul Guvernului României este de a moderniza capabilităţile militare şi de a relansa industria românească de apărare - Știri de azi |

Premierul Ilie Bolojan l-a primit pe secretarul general al NATO, Mark Rutte: Obiectivul Guvernului României este de a moderniza capabilităţile militare şi de a relansa industria românească de apărare