Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, afirmă că România implementează, în această perioadă, un sistem de apărare împotriva dronelor, care se bazează pe inteligenţa artificială şi care presupune costuri mult mai mici pentru doborârea dronelor decât în cazul acţiunilor clasice, care presupun ridicarea avioanelor de la sol. Sistemul, folosit deja de Ucraina, va fi, în România, interconectat cu celelalte sisteme ale Alianţei Nord Atlantice.
Ministrul Apărării a afirmat, joi seară, la Digi 24, că implementarea în România a sistemului de apărare împotriva dronelor arată că ”relaţia cu americanii funcţionează, e foarte în regulă”, echipamentul fiind pus la dispoziţie de Statele Unite ale Americii.
”Chiar dânşii ne-au dat acest sistem foarte bun, testat cu succes în Ucraina. Urmează să mai lucrăm împreună cu dânşii pentru a-l conecta la celelalte sisteme ale noastre şi a-l băga în planurile operaţionale. De-aia l-avem aici, să-l folosim. Diferenţa e că în Ucraina aceste sisteme nu sunt interconectate şi în comandă NATO. Noi suntem o ţară NATO şi sunt mai multe rigori din punctul ăsta de vedere”, a declarat Ionuţ Moşteanu.
El a explicat că sistemul trimite drone interceptoare după dronele care intră în spaţiul aerian al României, iar costurile pentru doborârea dronelor intrus sunt considerabil mai mici decât în cazul acţiunilor clasice, care presupun ridicarea avioanelor de la sol.
”Costul pentru a da jos o dronă este mult mai bun decât cu instrumentele tradiţionale, să spun aşa, sau cu armamentul tradiţional. (…) Acest sistem asigură o detectare foarte precisă”, a subliniat Moşteanu.