Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit la Chişinău cea mai înaltă distincţie din partea preşedintei Republicii Moldova

Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova, a conferit Ordinul de Onoare actorilor Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, marţi, la finalul spectacolului „Regele moare”, prezentat pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău în cadrul celei de a IX-a ediţii a Reuniunii Teatrelor Naţionale Româneşti.

„În semn de înaltă apreciere a dăruirii profesionale de-a lungul impresionantei cariere, pentru contribuţie substanţială la dezvoltarea şi promovarea teatrului, cinematografiei şi radioteleviziunii româneşti, pentru interpretarea inconfundabilă a unor roluri menite să descopere personaje emblematice din literatura română şi universală, precum şi pentru implicare activă la consolidarea dialogului cultural dintre Republica Moldova şi România”, aşa cum precizează comunicatul Preşedinţiei Moldovei.

Cei doi mari actori au primit cu multă emoţie distincţia oferită de preşedinta Maia Sandu şi i-au mulţumit oferindu-i, la rândul lor, albumul foto „Regele nu moare”, dedicat spectacolului, cu autografe din partea întregii echipe.

Sala Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău a fost arhiplină, iar publicul a aplaudat în picioare minute în şir reprezentaţia Naţionalului bucureştean şi evenimentul festiv din final. De asemenea, directorul TNME, actorul Petru Hadârcă, le-a oferit colegilor săi de la Bucureşti  flori şi un tort special.

Pentru al patrulea an consecutiv, Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti la Chişinău se bucură de Înaltul Patronaj Prezidenţial, acordat de preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, şi de preşedintele României, Klaus Iohannis. Evenimentul este organizat de Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” şi este susţinut de Ministerele Culturii din România şi Republica Moldova şi de Institutul Cultural Român.

Campanie de semnături pentru un parc dedicat sportului de masă în Bucureşti, în zona Stadionului Tineretului. “Parcul Sportiv va deveni o casă nouă pentru multe discipline sportive”

Guinness World Records – Cartea Recordurilor, ediţie multimedia interactivă, lansată în limba română