UPDATE – Teleorman: Femeie ucisă pe stradă de către soţul ei, de care se despărţise. Martor la agresiune a fost fiul în vârstă de trei ani. Victima obţinuse ordin de protecţie/ Agresorul fusese reclamat că o răpise şi violase, fiind lăsat în libertate

#image_title

O femeie a fost găsită înjunghiată, pe o stradă dintr-o comună din judeţul Teleorman. Echipajele medicale sosite la faţa locului i-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără rezultat. Primele date din ancheta Poliţiei arată că cel care a ucis-o este fostul său soţ, de care se despărţise în urmă cu câteva luni şi împotriva căruia fusese emis un ordin care îi interzicea să se apropie de victimă. În momentul în care a fost atacată, femeia era pe stradă cu fiul ei, în vârstă de trei ani.

 

„La data de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 18:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turnu Măgurele au fost sesizaţi, prin apel la S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, despre faptul că o femeie este inconştientă, pe stradă, în comuna Beciu. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Lunca care au stabilit că, în timp ce o femeie, de 25 de ani, se afla pe stradă, în comuna Beciu, împreună cu fiul său, de 3 ani, aceasta ar fi fost înjunghiată de soţul său, de care ar fi fost despărţită de câteva luni”, informează, duminică, Poliţia judeţeană Teleorman.
Un echipaj medical a fost direcţionat de urgenţă la faţa locului şi a încercat resuscitarea femeii, însă fără rezultat, în cele din urmă fiind declarat decesul.

Bărbatul de care femeia se despărţise şi care este principalul suspect are de 42 de ani şi, aparent, a încercat să se sinucidă. El a fost găsit la domiciliul părinţilor săi, cu plăgi la nivelul mâinilor şi al gâtului. 
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că agresorul nu avea VOIE să se apropie de soţia care se despărţise de el, după ce femeia obţinuse în instanţa de judecată ordin de protecţie.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs agresiunea.

Infotrafic: Ceaţă pe mai multe tronsoane de pe Autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti şi pe Autostrada A7 Ploieşti – Buzău dar şi pe artere rutiere din judeţele Constanţa, Iaşi, Tulcea şi Vaslui

Formula 1: Lando Norris a câştigat Grand Prix-ul Braziliei. Revenire spectaculoasă pentru Max Verstappen