Sorin Grindeanu: I-am cerut ministrului Transporturilor să trimită către cabinetul prim-ministrului o cerere de revocare a directorului Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Mihai Barbu, mă aştept că această revocare să fie semnată foarte repede

Știri de azi | Sorin Grindeanu: I-am cerut ministrului Transporturilor să trimită către cabinetul prim-ministrului o cerere de revocare a directorului Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Mihai Barbu, mă aştept că această revocare să fie semnată foarte repede - Știri de azi |
#image_title

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat luni că i-a cerut ministrului Transporturilor, Ciprian Şerban, să trimită către cabinetul prim-ministrului o cerere de revocare a directorului Autorităţii pentru Reformă Feroviară, domnul Mihai Barbu, şi se aşteaptă că această revocare să fie semnată foarte repede. Mihai Barbu, care este şi trezorier al PNL, este cel care a mers la Guvern cu un om de afaceri din Vaslui, pentru a discuta cu premierul Ilie Bolojan. Acesta este cercetat de DNA sub control judiciar, după ce şi-ar fi exercitat influenţa şi autoritatea politică.

”I-am cerut ministrului Transporturilor să trimită către cabinetul prim-ministrului o cerere de revocare a directorului Autorităţii pentru Reformă Feroviară, domnul Mihai Barbu, şi mă aştept că această revocare să fie semnată foarte repede”, a anunţat Sorin Grindeanu, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD. Preşedintele PSD a arătat că ”e o chestiune care trebuia să se întâmple probabil la finalul săptămânii trecute”. ”Ştiţi că decizia stă la primul ministru, dar o să facă o cerere ministrul transporturilor, cerând revocarea domnului Mihai Barbu din această funcţie de director”, a completat Grindeanu.

Preşedintele PNL Vaslui, Mihai Barbu, totodată preşedinte al Autorităţii pentru Reformă Feroviară, este cercetat de DNA sub control judiciar după ce şi-ar fi exercitat influenţa şi autoritatea politică pentru intermedierea de întâlniri între omul de afaceri vasluian Fănel Bogos cu înalţi funcţionari ai statului, cu directorul ANSVSA şi cu oameni politici şi, totodată, ar fi făcut presiuni asupra directorului ANSVSA.

Premierul Bolojan a povestit, joi seară, la Digi24, detaliile întâlnirii de la Guvern, cu liderul PNL Vaslui, Mihai Barbu şi cu omul de afaceri Fănel Bogos, el arătând că la întâlnirea care a durat aproximativ un sfert de oră omul de afaceri i-a prezentat problemele pe care le are din partea autorităţilor statului, iar el a avut „un uşor trac”, pentru că acesta a prezentat şi aspecte ce nu sunt strict de zona politică, în condiţiile în care fusese informat iniţial că la întrevedere se vor discuta exclusiv probleme politice.

Știri de azi | Mirel Rădoi nu mai este antrenorul echipei Universitatea Craiova - Știri de azi |

Mirel Rădoi nu mai este antrenorul echipei Universitatea Craiova

Știri de azi | Ofiţer de securitate de la CEC Bank Nicolina Iaşi, arestat după ce ar fi furat bani dintr-un bancomat folosind cheile de acces şi codurile de dezarmare deţinute în virtutea funcţiei şi profitând că unitatea era închisă temporar, iar sistemul video oprit - Știri de azi |

Ofiţer de securitate de la CEC Bank Nicolina Iaşi, arestat după ce ar fi furat bani dintr-un bancomat folosind cheile de acces şi codurile de dezarmare deţinute în virtutea funcţiei şi profitând că unitatea era închisă temporar, iar sistemul video oprit