Bursele europene au închis marţi în creştere; acţiunile elveţiene au urcat pe fondul optimismului privind o posibilă reducere a tarifelor americane

Pieţele bursiere europene au închis marţi în teritoriu pozitiv, menţinând trendul ascendent de la începutul săptămânii, pe fondul semnalelor că blocajul guvernamental din SUA ar putea fi aproape de final, relatează CNBC.

Indicele pan-european Stoxx 600 a încheiat şedinţa cu un avans de 1,3%, toate bursele majore şi sectoarele fiind pe plus.

În Marea Britanie, indicele FTSE a atins luni un nou record istoric, urcând cu 1,2%, în timp ce DAX din Germania a crescut cu 0,6%.

În Elveţia, acţiunile companiilor listate au fost impulsionate de optimismul privind un acord iminent cu SUA pentru reducerea tarifelor comerciale. Sectorul de lux a fost în prim-plan: titlurile Richemont au crescut cu 2%, Swatch Group cu 6%, iar Givaudan cu 1,9%. Indicele elveţian SMI a urcat cu aproape 2% până la închidere.

Pe segmentul de rezultate financiare, Vodafone a raportat venituri totale de 19,6 miliarde euro în prima jumătate a exerciţiului fiscal 2026, în creştere cu 7,3%, depăşind aşteptările pieţei. Acţiunile grupului britanic de telecomunicaţii s-au apreciat cu 8,3%, compania anunţând o majorare a dividendului şi estimând că va atinge vârful intervalului de profit prognozat pentru anul fiscal, susţinută de creşterea din Germania – cea mai mare piaţă a sa.

Pe piaţa valutară, lira sterlină a recuperat o parte din pierderile de dimineaţă în raport cu dolarul, după publicarea datelor care au arătat o încetinire neaşteptată a creşterii salariilor în Marea Britanie, la 4,6% în trimestrul al treilea.

La finalul sesiunii, lira era în scădere cu 0,17%, la 1,315 dolari, iar randamentele titlurilor guvernamentale britanice (gilts) au scăzut pe toate maturităţile, cel pe 10 ani coborând cu aproape 8 puncte de bază, la 4,386%.

Pe plan politic, Senatul SUA a aprobat luni seară un proiect de lege pentru finanţarea guvernului federal până în ianuarie, punând capăt celui mai lung blocaj bugetar din istoria americană. Textul, adoptat cu 60 de voturi pentru şi 40 împotrivă, urmează să fie transmis Camerei Reprezentanţilor, iar ulterior preşedintelui Donald Trump pentru promulgare.

 

Comandantul suprem al Ucrainei, Oleksandr Sîrski, recunoaşte că situaţia s-a înrăutăţit în regiunea Zaporojie. Soldaţii săi s-au retras din cinci localităţi, iar trei au fost capturate de ruşi

Preşedintele Nicuşor Dan se întâlneşte din nou cu liderii Coaliţiei de guvernare, dar şi cu reprezentanţi ai magistraţilor / Se caută soluţii pentru legea referitoare la pensiile magistraţilor