Scriitor disident, admirator al lui Camus şi Orwell, polemist venerat de dreapta franceză, romancierul Boualem Sansal, graţiat miercuri după un an de detenţie în ţara sa natală, a devenit o figură marcantă a fracturilor dintre Paris şi Alger.
Viaţa acestui fost funcţionar algerian octogenar s-a schimbat radical în 16 noiembrie 2024, când a fost arestat la sosirea sa la Alger din Paris, înainte de a fi încarcerat.
Soarta sa a emoţionat imediat Franţa, unde a fost lansată o campanie în favoarea acestui autor franco-algerian, ateu declarat, adversar înverşunat al jihadiştilor şi critic feroce al puterii de la Alger.
În ciuda acestor susţineri, Boualem Sansal a fost condamnat la cinci ani de închisoare, acuzat de „atentat la unitatea naţională” după declaraţiile făcute în octombrie 2024 pentru mass-media franceză de extremă dreapta Frontičres, în care estima că Algeria a moştenit în timpul colonizării franceze regiuni precum Oran şi Mascara, care, potrivit lui, aparţineau anterior Marocului.
„Nu înţelegeam de ce era închis”, a declarat miercuri pentru AFP fiica sa, Sabeha, după anunţarea graţierii sale în Algeria. „Este bolnav, este bătrân, putea să moară acolo”.
Condamnarea lui Boualem Sansal a agravat tensiunile dintre Franţa şi Algeria şi a confirmat disgraţia sa în ţara natală, începută cu mulţi ani în urmă.
Începând din 1999, debutul său literar cu „Le Serment des barbares” (Jurământul barbarilor) relatează influenţa integriştilor în Algeria într-o societate în care domnesc violenţa şi corupţia.
În 2003, poziţiile sale împotriva puterii algeriene şi împotriva arabizării învăţământului sunt prost primite în ţara sa natală, unde este puţin cunoscut de marele public.
Un alt roman al său, „Le Village de l’Allemand” (Satul germanului), este chiar cenzurat în Algeria, deoarece face o paralelă între islamism şi nazism.
În schimb, în Franţa, „Rue Darwin” i-a adus Premiul pentru roman arab în 2012, iar Academia Franceză i-a acordat în 2015 Marele Premiu pentru roman pentru „2084”. Inspirat din capodopera lui George Orwell, „1984”, romanul descrie ascensiunea islamismului în Abistan, o ţară imaginară în care oamenii trebuie să se roage de nouă ori pe zi.
Recent, a primit în Franţa premiul Renaudot poche pentru „Vivre”.
Una dintre lecturile preferate ale acestui autor în vârstă de 81 de ani este Albert Camus, cu care împărtăşeşte rădăcini algeriene. „Întâmplarea vieţii este că, când eram copil, locuiam în cartierul lui (…) O vedeam pe mama lui. A fost primul meu scriitor, primul pe care l-am citit”, explica el în 2010 pentru cotidianul L’Humanité.
Afirmând că s-a născut în 1949, Boualem Sansal şi-a ascuns de fapt cinci ani din viaţă din cochetărie, potrivit editorului său Antoine Gallimard.
Avea deci 18 ani când Algeria a devenit independentă, în 1962. Format la Politehnica din Alger, doctor în economie, a participat la construirea tânărului stat şi a devenit înalt funcţionar la Ministerul Industriei.
„Este un om care a făcut parte din cercurile înalte ale puterii algeriene”, aminteşte scriitorul franco-algerian Kamel Bencheikh, care a cerut de mai multe ori eliberarea „prietenului” său.
Un alt coleg al său, Kamel Daoud, laureat al premiului Goncourt în 2024, i-a luat şi el apărarea. „Boualem Sansal este franco-algerian, o legătură vie între cele două ţări. Dacă îl închidem, este şi pentru a pedepsi această legătură”, a declarat el la începutul lunii noiembrie la Radio Classique.
În ţara sa natală, autorul este foarte criticat în cercurile intelectuale, fiind considerat aliniat poziţiilor extremei drepte franceze în ceea ce priveşte imigraţia sau islamul, precum şi revendicările Marocului, marele rival regional.
Boualem Sansal nu a ezitat niciodată să-i supere pe algerieni care, potrivit declaraţiilor sale pentru Le Figaro în 2019, „dispun de toate mijloacele şi, mai ales, de determinarea necesară pentru a distruge pe oricine ar îndrăzni să treacă linia roşie”.
În octombrie 2024, Boualem Sansal a mers mai departe, punând sub semnul întrebării viziunea asupra istoriei promovată de puterea algeriană.
Când i se pune o întrebare despre Maroc, ţara de origine a tatălui său şi cea cu care Franţa tocmai s-a apropiat, el răspunde: „Franţa nu a colonizat Marocul, de ce? Pentru că este un stat mare. Este uşor să colonizezi lucruri mici care nu au istorie”.
