Portret al lui Winston Churchill furat dintr-un hotel din Canada, descoperit în Italia

Un celebru portret al unui Winston Churchill încruntat care a fost furat dintr-un hotel din Ottawa a fost găsit în Italia, iar hoţul a fost prins, a anunţat poliţia, scrie The Guardian.

Tabloul „Roaring Lion” al prim-ministrului britanic fusese dăruit hotelului Fairmont Chateau Laurier din Ottawa de către Yousuf Karsh, fotograf canadian de origine armeană.

Fotografia a fost făcută de Karsh după ce liderul din timpul războiului s-a adresat parlamentului canadian în 1941, devenind un simbol al sfidării britanice în cel de-al Doilea Război Mondial.

În august 2022, personalul hotelului a observat că fotografia, expusă într-o sală de lectură de lângă holul principal, a fost înlocuită cu un fals.

După doi ani, poliţia din Ottawa spune că, cu ajutorul unor ponturi din partea publicului şi al unor investigaţii, a găsit vinovatul – un bărbat de 43 de ani care locuieşte la 370 km vest de Ottawa – şi portretul furat în Genova, Italia.

„Portretul a fost vândut prin intermediul unei case de licitaţii din Londra unui cumpărător din Italia, ambii neştiind că lucrarea a fost furată”, a declarat poliţia.

Suspectul a fost arestat în aprilie şi acuzat de furt, fals şi trafic de bunuri furate.

„Suntem încântaţi de întoarcerea portretului emblematic Roaring Lion la locul său de drept la Fairmont Chateau Laurier”, a declarat pentru AFP directorul general al hotelului, Genevieve Dumas.

„Acest portret… nu este doar o operă de artă de neînlocuit, ci şi o piesă semnificativă din istoria hotelului nostru”, a spus ea.

Karsh şi soţia sa, după ce au fugit de genocidul armean şi s-au stabilit în Canada, au locuit la hotel timp de 18 ani. De asemenea, el a avut un atelier acolo până în 1992.

Printre portretele sale s-au numărat cele ale lui Martin Luther King Jr, Ernest Hemingway şi al reginei Elizabeth II.

Adjunctul şefului IPJ Dâmboviţa, cercetat de DNA după ce nu ar fi oferit autorităţilor numărul de telefon al unei persoane date în urmărire întrucât se sustrăgea executării unui mandat european de arestare, deşi discuta cu aceasta

Propunere legislativă PNL referitoare la modul în care se face actualizarea cuantumului pensiilor militare de stat, depusă la Senat