Un nou studiu de referinţă, realizat pe şoareci de laborator, deschide o perspectivă neaşteptată asupra legăturii dintre îmbătrânire şi cancer. Cercetătorii de la Universitatea Stanford au observat că şoarecii mai în vârstă dezvoltă mai puţine tumori pulmonare şi cu o agresivitate mai redusă comparativ cu cei tineri, un rezultat care contrazice ideea tradiţională că riscul de cancer creşte constant odată cu vârsta.
Cercetarea, realizată de specialişti de la Stanford Medicine, a comparat şoareci tineri, cu vârste între patru şi şase luni, cu şoareci bătrâni, de aproximativ 20–21 de luni, aflaţi aproape de durata maximă de viaţă pentru această specie. Animalele au fost modificate genetic pentru a dezvolta tumori pulmonare marcate fluorescent, declanşate printr-un sistem inhalator de livrare a genelor.
După inducerea cancerului, echipa a monitorizat evoluţia tumorilor timp de 15 săptămâni. Rezultatele au fost surprinzătoare: animalele mai tinere au dezvoltat tumori de trei ori mai numeroase, iar acestea au fost şi vizibil mai mari. În cuvintele cercetătorilor, din toate măsurătorile posibile, şoarecii tineri prezentau cancere mai severe.
Acest model contrazice teoria consacrată conform căreia riscul de cancer creşte odată cu vârsta prin acumularea de mutaţii care apar odată cu îmbătrânirea, şi se aliniază unor observaţii clinice din populaţia umană foarte vârstnică, unde incidenţa cancerului începe să se stabilizeze sau chiar să scadă după 85 de ani.
Cercetarea oferă o nouă perspectivă asupra rolului îmbătrânirii, sugerând că procesele biologice care intervin la vârste extreme ar putea fi valorificate pentru dezvoltarea unor tratamente inovatoare.
„Este o descoperire remarcabilă. Ne-am fi aşteptat ca animalele mai în vârstă să dezvolte un număr mai mare de cancere şi tumori cu o agresivitate crescută, însă rezultatele studiului nu confirmă deloc acest lucru”, Monte Winslow, conferenţiar universitar şi specialist în genetică şi patologie.
Aşadar, ce anume din schimbările moleculare asociate îmbătrânirii reuşeşte să suprime cancerul?
Deşi mecanismele moleculare care ar putea explica acest fenomen nu sunt încă pe deplin înţelese, autorii studiului subliniază că recenta descoperire este semnificativă şi ridică întrebări importante despre modul în care îmbătrânirea influenţează biologia tumorală. Potrivit autorilor, explicaţia ar putea fi legată de modificări moleculare cumulative care, paradoxal, ajung să limiteze dezvoltarea tumorală.
Pentru a înţelege mecanismele implicate, cercetătorii au analizat rolul a 25 de gene, cunoscute pentru rolul lor în suprimarea tumorilor, pe care le-au dezactivat pe rând înaintea de a induce cancerul la animalele studiate.
Una dintre ele, gena PTEN, s-a remarcat printr-un efect mult mai puternic la şoarecii tineri. PTEN este o genă esenţială în reglarea diviziunii celulare, iar mutaţiile sale la oameni sunt asociate cu formarea de hamartoame – tumori benigne ce pot creşte riscul de cancer.
La şoarecii tineri, pierderea funcţiei PTEN a dus la tumori mult mai agresive. În schimb, la şoarecii bătrâni, efectul a fost semnificativ diminuat.
Analizele ulterioare ale expresiei genelor din celulele tumorale au arătat că semnăturile moleculare ale îmbătrânirii persistă chiar şi în tumorile bătrâne, deşi acestea se divid rapid – un rezultat neaşteptat care sugerează că aceeaşi mutaţie ar putea avea consecinţe diferite în funcţie de vârstă, un aspect cu potenţial impact asupra terapiilor personalizate.
Implicaţiile pentru medicina umană sunt încă neclare, însă studiul vine într-un moment în care incidenţa cancerului, inclusiv a cancerului pulmonar, creşte în rândul persoanelor adulte mai tinere, chiar şi în absenţa factorilor clasici de risc precum fumatul.
Doar în Statele Unite sunt estimate aproximativ 226.650 de cazuri noi de cancer pulmonar şi 124.730 de decese în acest an, potrivit datelor Asociaţiei Americane de Cancer.
Studiul, publicat în Volumul 4 al revistei , este prima demonstraţie concludentă că procesul de îmbătrânire poate suprima iniţierea şi creşterea tumorală, şi că influenţează modul în care acţionează gene supresoare precum PTEN.
Autorii subliniază importanţa dezvoltării unor modele celulare şi animale care să reflecte mai corect biologia organismelor vârstnice, esenţială pentru crearea unor terapii eficace şi adaptate vârstei.
Cercetătorii atrag atenţia că, deşi şoarecii şi oamenii diferă profund din punct de vedere biologic, similitudinile genetice fac din aceste rezultate un punct de plecare important pentru studii viitoare, mai ales că gene precum PTEN sunt prezente la toate speciile de mamifere.
Autorii studiului subliniază, totodată, necesitatea unor investigaţii suplimentare pentru a revizui modelele actuale de cercetare oncologică şi pentru a explora dacă anumite procese legate de îmbătrânire ar putea fi folosite pentru a dezvolta tratamente mai eficiente.
Potrivit echipei, aceste descoperiri deschid o direcţie de cercetare care ar putea redefini înţelegerea relaţiei complexe dintre vârstă şi cancer şi ar putea contribui, pe termen lung, la terapii mai bine adaptate fiecărei etape a vieţii.
